Botoșănean scos de polițiști din locuință, după ce și-a agresat partenera!

La data de 19 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 31 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla la domiciliul comun cu partenera sa, ar fi agresat-o fizic pe aceasta.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință și are obligația de a respecta mai multe măsuri stabilite prin acesta.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, acestuia fiindu-i montat un dispozitiv de monitorizare.

 

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  -evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

  -reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

  -obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

   -interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  -Poliției pentru a depune o plângere;

  - unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

  -  Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

  -  Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut într-un dosar de viol! Reacția fostului ministru al Justiției: "Este un atac la adresa mea!"

astăzi, 17:18

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Procurorii cer arest...

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi sub cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie!

astăzi, 15:11

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două s...