Botosanean retinut dupa ce a furat 1600 de euro, 80 de lire sterline si 800 de lei din casa unui sucevean!

A crezut că a dat lovitura, dar fericirea lui a fost scurtă! Un botoşănean a fost reţinut de poliţiştii suceveni după ce a furat din locuinţa fostului său patron 1600 de euro, 80 de lire sterline şi 800 de lei!

Luni, la ora 9.30, Secția de Poliție Rurală Vicovu de Jos, judeţul Suceava, a fost sesizată de L.Gheorghe, de 35 ani, din comuna Frătăuții Noi, cu privire la faptul că la 19.05.2012, autori necunoscuți au pătruns prin escaladarea unui geam deschis în locuința sa și, dintr-un corp de mobilier aflat într-o cameră de la etaj, i-au sustras suma de 1600 euro, 80 lire sterline și 800 lei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că la 19.05.2012, L.Gheorghe a lăsat un geam deschis de la sufrageria aflată la parterul locuinței sale, acesta plecând de la domiciliu.
 
La 20.05.2012, verificând sumele de bani deținute în locuință, întrucât dorea să-și cumpere un autoturism, a constatat că îi lipsește suma de bani, şi a crezut iniţial că i-a luat soția.

În urma activităților specifice efectuate și a verificării cercului de suspecți, s-a stabilit că suspect de comiterea furtului este Z. Marian, de 29 ani, din municipiul Botoșani, judeţul Botoşani, cunoscut cu antecedente penale, care a lucrat ca zilier la ferma părții vătămate în luna aprilie 2012.
 
În baza probelor administrate și în urma analizării dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus măsura reținerii lui Z. Marian, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 22.05.2012, acesta să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...