Botoşănean rănit grav, după ce a căzut de la patru metri înălţime!
Stiri Botosani Wednesday, 12 November 2014 ActualitateVictima a căzut de la înălţimea de patru metri şi a rămas imobilizată în interiorul căminului. Incidentul s-a petrecut pe un şantier din Ilişeşti, iar pentru salvarea muncitorului detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.
"Echipajul de salvatori a pătruns la locul accidentului, a acordat victimei primele îngrijiri medicale, apoi a extras rănitul şi l-a predat echipajului SMURD", se arată într-un comunicat transmis ieri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
"S-a rupt un panou sub el. Completa centura de beton, erau practic ultimii 20 de cm rămaşi de turnat. Un pas greşit, s-a dezechilibrat şi a căzut", a relatat ieri modul în care s-a petrecut accidentul şeful de şantier, Bogdan Lazăr.
Muncitorul a fost transportat la Spitalul Suceava, unde medicii l-au diagnosticat cu multiple traumatisme în zona capului şi o fractură la piciorul stâng, informează monitorulsv.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!
La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...
Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!
La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...
Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”
Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.49 secunde