Botoșănean implicat într-un accident în pădurea de la Ilişeşti, Suceava
Stiri Botosani Saturday, 26 January 2013 ActualitateŞoferul unei autoutilitare de transport marfă marca Opel, Constantin Adăscăliţei, în vârstă de 35 de ani, din orașul Flămânzi, judeţul Botoşani, care se deplasa pe direcţia Gura Humorului-Suceava, a derapat la ieşirea dintr-o curbă, intrând pe sens opus. Aici a acroşat un camion, după care maşina s-a răsucit şi a lovit violent cu partea din spate un microbuz VW.
"Veneam de la Câmpulung şi când am ajuns în curbă m-am răsucit, nu am mai putut controla maşina. Am lovit maşina VW, dar mai întâi în faţă m-a lovit altă maşină, un camion care nu a mai oprit", a declarat la puţin timp după accident Constantin Adăscăliţei, şoferul din Botoşani.
În urma accidentului de suferit au avut două persoane care se aflau în microbuzul VW ce se deplasa regulamentar. Ambulanţele i-au transportat la Spitalul Judeţean Suceava pe şoferul de pe VW, Mihai Buta, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, şi pe o pasageră din maşina sa. Aceasta din urmă a avut leziuni minore, în timp ce şoferul avea mai multe contuzii şi, după diagnosticul preliminar, era suspect de fractură de stern.
Subinspectorul Alexandru Duţuc, de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Suceava, a declarat: "La faţa locului am constatat că şoferul autoutilitarei de transport marfă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat pe contrasens, unde se pare că a acroşat un camion, după care a lovit microbuzul VW care circula regulamentar din sens opus".
monitorulsv.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.21 secunde