Botoșănean dat în urmărire, găsit dormind pe o bancă!

Botoșănean dat în urmărire, găsit dormind pe o bancă!

   Timis Online

Trebuia sa fie la închisoare, dar dormea pe o bancă. Un bărbat de 35 de ani, din Botoșani, a fost dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la aproape doi ani de închisoare pentru că le dădea telefoane mobile și alcool deținuților din penitenciarul în care fusese închis.
 
Bărbatul a fost depistat de polițiștii locali, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Piața 700, din Timișoara.

"Cel în cauză a fost observat de polițiștii locali în stația RATT din Piața 700, în timp ce dormea pe o bancă, motiv pentru care s-a trecut la legitimarea sa, ținând cont de locul în care se afla și ora înaintată la care a fost depistat. În urma identificării, s-a stabilit că acesta se numește I. Cătălin, are 35 de ani și domiciliul în localitatea Dorohoi, județul Botoșani", transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Când i-au verificat identitatea, oamenii legii au aflat că bărbatul din Botoșani era dat în urmărire generală, fiind condamnat la un an și 350 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în mod ilicit în penitenciar de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, modem de internet și alte dispozitive de transmitere și stocare a datelor, precum și de alcool. Fusese eliberat de câteva luni.

I. Cătălin a fost predat polițiștilor de la Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș și va ajunge în penitenciar.

Sursa: Timis Online
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...

”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!

astăzi, 14:52

Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...

La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!

astăzi, 14:07

Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...