Botoșănean căutat în miez de noapte, polițiștii l-au găsit într-un lan de porumb

Le-a spus polițiștilor că, pentru a scurta drumul spre casă, a intrat într-un lan de porumb. Din cauza faptului că se lăsase întunericul, s-a rătăcit și nu a mai reușit să ajungă la drumul principal.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat de 75 de ani, din comuna Unțeni.

Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 22:00 și anunța faptul că un bărbat de 75 de ani a părăsit domiciliul dimineața, în jurul orei 10:00, iar până la ora sesizării nu revenise. 

În cel mai scurt timp s-au constituit echipe de căutare formate din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, Serviciului Criminalistic și voluntari din localitate, iar în aproximativ două ore, s-a reușit identificarea bărbatului, într-un lan de porumb.

Acesta a incercat să scurteze drumul spre casă, iar din cauza faptului că se lăsase întunericul, s-a rătăcit și nu a mai reușit să iasă din lanul de porumb și să ajungă la drumul principal.

Bărbatul nu a necesitat îngrijiri medicale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...