Botoșănean amendat de polițiști după ce a sunat de patru ori la 112 sesizând un aspect neconfirmat

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru combaterea faptelor antisociale, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Forțele de ordine au intervenit la 43 de evenimente, 40 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.

În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.000 de lei și au fost reținute 12 permise de conducere, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier.

 

„Atragem atenția asupra modului de utilizare a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și vă reamintim faptul că apelarea acestuia se face doar în situația în care este necesară intervenția forțelor de ordine, apelarea abuzivă sau nejustificată este sancționată cu amendă care poate ajunge până la 4.000 de lei”, a precizat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În cursul zilei de ieri, 7 persoane au fost sancționate pentru apelare nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112, cu amendă în valoare de peste 10.000 de lei, iar 5 persoane au fost avertizate în scris cu privire la utilizarea numărului de urgență.

Una dintre persoanele sancționate a apelat în mod nejustificat S.N.U.A.U 112 de 4 ori, sesizând un aspect care nu s-a confirmat și nu necesita intervenția forțelor de ordine.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

astăzi, 12:26

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...