Botoșănean amendat cu 2000 de lei pentru că și-a lăsat câinele liber pe stradă!

Jandarmii au fost chemați în ajutor de un bărbat care s-a plâns că este atacat de un câine din rasa ciobănesc german.

Ieri dimineață, un bărbat atacat de un câine din rasa ciobănesc german pe strada Nicolae Grigorescu din municipiul Botoșani a solicitat sprijinul jandarmilor.

În momentul ajungerii la locul indicat, câinele se afla în curte, unde a fost legat, între timp, de proprietarul locuinței.

Nu este prima dată când proprietarul nu a luat masurile necesare pentru a preveni atacul canin și a lăsat câinele să iasă din curte, deși i s-a mai atras atenția asupra respectării normelor legale prevăzute de Ordonanța de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, astfel că jandarmii au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 2000 de lei.

 

Conform actului normativ menționat, prin câine agresiv  se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, iar accesul acestora în localuri publice, în mijloacele de transport în comun, în locuri publice și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de o persoană în vârstă de peste 18 ani, cu capacitate deplină de exercițiu și care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PS Nichifor Botoșăneanul a resfințit o biserică din Botoșani, preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor!

astăzi, 08:08

Zi de bucurie duhovnicească pentru credincioșii din localitatea Buimăceni, comuna Albești! Biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” și ”Sfânta Mărturisitoare B...

Prin vocea șefei de la Botoșani, PSD tulbură clasa politică cu noi acuzații: ”Ori pe banii voștri, ori pa și la revedere!”

astăzi, 07:38

PSD vine cu un nou argument pentru decizia de a nu vota un guvern condus de Siegfried Mureșan. Partidul susține că măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan au blocat proiecte de finanțare, ...

Bulă ajunge premier și ia prima decizie importantă! (Video)

astăzi, 07:15

Bulă ajunge premier. La prima ședință de Guvern, toți miniștrii îl întreabă: – Domnule premier, care este prima dumneavoastră decizie? Bulă răspunde: – Tăie...