Bonurile fiscale de pana la 100 de euro nu se declara in formularul 394 doar pana la sfarsitul lunii. In 2015 se vor raporta?
Stiri Botosani Tuesday, 2 December 2014 ActualitateOrdinul ANAF nr. 2986/2013, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 582 din 13 septembrie 2013, a modificat instructiunile de completare a formularului 394 "Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriu national" (cod MFP 14.13.01.02/f). Astfel, potrivit actului normativ, in formularul 394 nu se inscriu anumite facturi si bonuri fiscale.
In declaratie nu se inscriu facturile emise prin autofacturare si bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate conform prevederilor art. 155 alin. (11), (12) si (20) din Codul fiscal. Prevederea referitoare la bonurile fiscale se va aplica numai pana la data de 31 decembrie 2014", se mentioneaza in legislatia in vigoare.
Mai exact, contribuabilii nu mai declara in formularul 394 bonurile fiscale de pana la 100 de euro, insa aceasta masura se aplica doar pana la data sfarsitul acestei luni. Vechile reglementari stabileau ca bonurile fiscale sub 100 de euro trebuiau raportate in formularul 394, lucru care nu mai este valabil in prezent.
Legislatia in vigoare nu prevede cum vor fi raportate bonurile fiscale mai mici de 100 de euro dupa data de 31 decembrie 2014. Astfel, AvocatNet.ro a solicitat o pozitie oficiala a ANAF cu privire la modul de declarare a acestor bonuri in 2015, insa pana la data publicarii articolului nu am primit un raspuns.
Fiscul, indecis in privinta bonurilor fiscale
Conform unor dispozitii ale ANAF, emise la finalul lunii mai 2013, bonurile fiscale de pana la 100 de euro, avand imprimat codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului, trebuiau declarate in formularul 394.
"Declaratia (394 – n.red.) trebuie sa contina toate facturile care au fost emise/primite in perioada de raportare, inclusiv cele care au inscrisa mentiunea <<taxare inversa>> sau <<TVA la incasare>>, precum si bonurile fiscale cu valoare sub 100 de euro care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate pentru care beneficiarul a solicitat inscrierea codului de inregistrare in scopuri de TVA", arata Fiscul intr-un comunicat transmis presei in mai 2013, publicat si pe pagina de internet a institutiei.
Totusi, anterior acestui anunt, ANAF a precizat ca bonurile fiscale nu se inscriu in declaratia 394. Concret, la o solicitare a AvocatNet.ro din aprilie 2013, ANAF, prin Biroul Central de Asistenta a Contribuabililor, a explicat ca, in abordarea existenta in momentul respectiv la nivelul autoritatilor fiscale, bonurile fiscale, chiar si daca au codurile de TVA ale beneficiarilor imprimate, nu trebuie raportate in declaratia 394.
Specialistul Fiscului cu care am discutat atunci a precizat ca s-au solicitat clarificari la nivel central referitor la aceasta chestiune, insa singurele informatii primite pana in acel moment stabileau ca atata timp cat contribuabilul are doar bon fiscal, fara factura, acesta nu trebuie declarat in formularul 394, in ciuda faptului ca facturile simplificate trebuie raportate in aceasta declaratie.
"Bonul fiscal este asimilat unei facturi simplificate, insa nu este o factura simplificata", a punctat la finalul lunii aprilie 2013 reprezentantul de la Asistenta Contribuabili, care a mai spus ca se asteaptau noi precizari de la centru in aceasta privinta.
ANAF a revenit la pozitia din aprilie, astfel incat a emis in septembrie 2013 un ordin prin care a stabilit ca bonurile mai mici de 100 de euro nu trebuie raportate in formularul 394, cu precizarea ca aceasta masura se aplica doar pana la 31 decembrie 2014. In privinta a ceea ce se va intampla dupa aceasta data, ANAF nu a facut inca niciun anunt.
Citeste mai departe!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșani: Se caută medici, asistenți medicali și infirmieri. Vezi LISTA locurilor de muncă vacante!
Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 23.06.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă ...
Proiect în valoare de 15,6 milioane de lei pentru reabilitare a Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe”! (Foto)
Instituția sanitară a accesat un proiect cu finanțare externă, „Reabilitare, modernizare și dotare a Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe și reamenajarea spațiilor verzi”...
Un pas decisiv spre succes internațional: Peste 100 de tineri din Botoșani au susținut examenele Cambridge English! (Foto)
În timp ce vacanța bate la ușă pentru majoritatea adolescenților, 117 elevi din Botoșani au ales să facă un pas hotărât către viitor și au susținut astăzi examenele Cambridge E...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.82 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici