Bomba: examen de admitere scris la universitatile de stat iesene
Stiri Botosani Monday, 14 November 2011 ActualitateSe va reveni la examinarea in baza unei teze scrise, si nu doar a unei probe orale, ca pana acum.
Reprezentantii mediului academic sunt sceptici atunci cand vine vorba de gradul de pregatire pe care il au actualii liceeni si daca acestia au cunostintele necesare pentru a sustine o admitere care sa contina si o evaluare scrisa.
"Eu nu am idee daca se stie bine ce modificari vor exista in sistemul de invatamant superior din tara noastra, atata timp cat a intrat in vigoare noua Lege a Educatiei Nationale. In primul rand, si asta inca din anul viitor universitar, examenul de licenta va avea in componenta si o proba scrisa. Mai mult, peste doi ani, se va reveni la un examen serios de admitere la facultate. Eu nu stiu insa daca viitorii absolventi de liceu sunt pregatiti sa faca fata unor asemenea rigori", a precizat pentru bzi.ro prof. univ. dr. ing. Dan Gelu Galusca, de la Universitatea Tehnica (UTI) Gheorghe Asachi.
Universitatile de stat iesene sunt, asadar, nevoite sa caute formule noi care sa le asigure o modalitate imbunatatita de selectie a viitorilor studenti. In consecinta, absolventii de liceu vor fi nevoiti sa sustina si examene suplimentare la admitere. Noile masuri, conform LEN, obliga universitatile sa ia în calcul aceasta varianta din anul academic 2011-2012, întrucât, potrivit actului normativ, rectoratele trebuie sa stabileasca toate criteriile cu cel putin sase luni înainte de organizarea admiterii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...
Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”
MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.36 secunde