Sănătatea miroase a prospeţime
Înainte de toate, trebuie menţionat că transpiraţia unui om sănătos şi curat nu are miros. Bacteriile de la suprafaţa pielii, care intră în contact cu transpiraţia, sunt cele care dau un iz specific fiecăruia dintre noi. Este şi motivul pentru care anumite părţi ale corpului, precum picioarele, regiunea inghinală, axilele sau pliurile de sub sâni, la femei, miros mai accentuat decât altele şi necesită o îngrijire aparte. Când, în ciuda curăţeniei corporale şi a igienei orale corecte, se simt mirosuri specifice, e cazul să tragem un semnal de alarmă şi să dăm fuga la medic.
Trupul anunţă când suferă
Dacă ştii că urmezi un tratament anume sau că ai consumat anumite alimente, nu e cazul să intri în panică atunci când transpiraţia capătă un miros urât. Unele medicamente, precum cele folosite în tratamentul cancerului, ori antibioticele pot modifica mirosul natural al pielii. La fel se întâmplă şi când mâncăm ceapă sau usturoi. În general, izurile deranjante se emană prin piele, prin glandele sudoripare şi din gură.
Or, îmbrăcămintea şi încălţămintea din materiale sintetice nu lasă transpiraţia să se evapore, iar părul de pe corp în exces contribuie la reţinerea transpiraţiei şi a bacteriilor, ceea ce duce la accentuarea mirosului. Totuşi, când mirosul e diferit de cel cunoscut, de transpiraţie, semnalează o boală. Diabeticii, spre exemplu, au un miros specific de acetonă, în vreme ce un iz de amoniac îi caracterizează pe cei ce suferă de o afecţiune a ficatului.
Sistemul endocrin pare să fie responsabil de toate relele, mai ales în cazul femeilor. O disfuncţie a glandei tiroide, precum hipertiroidia, se manifestă prin transpiraţie excesivă, urât mirositoare. Dar acelaşi lucru se întâmplă şi în caz de sindrom al ovarului polichistic, de tumori ovariene sau de disfuncţii ale glandelor suprarenale. Abundentă şi neplăcută nărilor, sudoarea îi caracterizează pe bărbaţii cu surplus de testosteron, pe femeile cu exces de hormoni masculini, pe cei cu dereglări ale hipofizei.
Fiecare afecţiune e cu mirosul ei
– Simţi un iz de mere stricate sau de acetonă? Diabetul e de vină. Prin transformarea grăsimilor şi proteinelor în glucoză se formează corpi cetonici, care sunt toxici şi pot să ducă până la comă diabetică. Corpii cetonici se elimină sub formă de acetonă prin urină şi prin respiraţie, dând mirosul caracteristic.
– Mirosul neplăcut de peşte indică afecţiuni digestive şi, în special, faptul că omul nu digeră complet alimentele îngurgitate. De obicei, se întâmplă asta din cauza lipsei unei enzime. Dar şi o substanţă conţinută de pilulele contraceptive duce la acest iz deranjant.
– Urina miroase a sirop de arţar? Vorbim despre leucinoză, o boală ereditară ce duce la tulburări de metabolizare a acizilor din organism, care se manifestă prin mişcări anormale ale corpului şi ale globilor oculari, alterarea conştienţei, până la comă, şi întârziere mintală.
-Izul de amoniac, cunoscut ca foetor hepatic, le este caracteristic celor ce suferă de ciroză.
-Respiraţia miroase a urină? Este din cauza uremiei, adică a nivelului crescut al ureei din sânge.
-Insuficienţa hepatică e anunţată de mirosul de sânge stricat sau de ridichi de pământ.
-Când organismul uman e intoxicat cu fosfor, emană iz de usturoi.
-Mirosul aldehidic, puternic, înţepător, sufocant, de mere verzi, e des întâlnit la alcoolici.
-Când respiraţia miroase a materii fecale, poate fi vorba de ocluzie intestinală, de supuraţii pulmonare sau de paraziţi intestinali la copii.
-Difteria dă un iz dulceag, special.
-Dacă ai renunţat la pâine şi la carbohidraţi, să nu te miri că trupul capătă treptat un miros ciudat, nu prea plăcut, o combinaţie de fructe exotice şi lac de unghii.
-Acidoza metabolică profundă, adică şocul scăderii nivelului glucozei din sânge, duce la instalarea comei rapide şi la respiraţia cu miros de migdale amare, la fel ca în cazul intoxicării cu cianură de potasiu.
