Boc câştigă Primăria Cluj, după numărarea a 70% din voturi
Stiri Botosani Monday, 11 June 2012 ActualitateDragnea a spus că PSD a centralizat până în acest moment rezultatele din 70% din secţiile de votare.
El a precizat că, în urma acestei centralizări, la Cluj, în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Judeţean, cu fiecare raportare se schimbă primul loc.
Dragnea a precizat că la CJ Cluj 37,9 % din voturi au fost contabilizate de PDL, iar 35% de USL. În ceea ce priveşte municipiul reşedinţă de judeţ, Cluj Napoca, 42% din voturi au fost contabilizate de PDL, iar 38% de către USL.
PDL a renunţat luni dimineaţă să anunţe rezultatele la Primăria Cluj-Napoca potrivit centralizării făcute de partid, această decizie fiind luată, conform unor surse democrat-liberale, din cauza faptului că USL ar fi contestat rezultatele din patru secţii de votare din municipiu. Anterior, Adriean Videanu anunţase că, potrivit centralizării voturilor făcută de PDL, Emil Boc a câştigat Primăria Cluj-Napoca şi că va prezenta mai târziu datele.Luni dimineaţă, PDL a renunţat să mai prezinte datele pentru Primăria Cluj-Napoca.Surse din partid au explicat că această decizie a fost luată urmare a faptului că rezultatele din patru secţii de votare din municipiul Cluj-Napoca au fost contestate de USL şi că PDL aşteaptă soluţionarea acestora.
Pe de altă parte, surse democrat-liberale susţineau, în noaptea de duminică spre luni, că, potrivit numărătorii făcute de PDL, Emil Boc ar fi obţinut câteva sute de voturi mai multe decât contracandidatul său de la USL Marius Nicoară.
Democrat-liberalul Adriean Videanu a anunţat, luni dimineaţă, că, potrivit numărătorii PDL, ponderea votului politic arată că PDL ar fi obţinut la alegerile locale 21%, iar USL 51%. "O pondere a votului politic este că USL are 51% şi PDL 21%, ca medie ponderată, pentru că nu au intrat toate localităţile", a spus Videanu.
El a arătat că la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ au fost centralizate 22, din care PDL a câştigat 5, USL - 16, UDMR - unul. La nivelul municipiilor au fost centralizate 38 din cele 63, PDL având 10, USL - 23 şi UDMR - 4. Din centralizarea a 149 de oraşe, PDL a câştigat în 42, USL în 86, UDMR în 9, iar PP-DD în 3, iar în privinţa comunelor, din centralizarea a 1.612 comune, PDL a câştigat 558, USL- 887, PP-DD -11, iar UDMR - 123. Videanu a mai anunţat că PDL a centralizat rezultatele pentru zece Consilii judeţene, iar PDL a obţinut unul, USL - 8 şi UDMR - unul. El a spus că, din respect pentru presă, următoarea comunicare a PDL va fi făcută luni, la ora 11.00 sau 12.00. "Datele circulă cu multă greutate din teritoriu. Datele noastre sunt date certe, spre deosebire de cele ale USL", a mai spus Videanu.
Realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Competiția națională de descarcerare și de acordarea primului ajutor calificat și-a desemnat câștigătorii
În ultimele două zile, la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa s-a desfășurat faza a II-a zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primul...
Tânără din Botoșani premiată la Concursul de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a, și-a desemnat laureații, poeți care își vor primi premiile joi, 21 mai 2026, în ca...
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital după ce o mașină și anexa din curte au fost cuprinse de flăcări! - FOTO
Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Brăești. O anexă și o mașină au fost cuprinse de flăcări. Pompierii din cadrul Detașamentulu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.82 secunde