Boc a recomandat sefilor din politie sa ceara votul cetatenilor, pentru a vedea daca sunt apreciati!

Premierul Emil Boc a recomandat, marţi, şefilor din poliţie să meargă în judeţele în care lucrează şi să solicite, sub formă de test, votul localnicilor, pentru a evalua astfel nivelul exact de apreciere din partea populaţiei faţă de activitatea prestată ca reprezentanţi ai legii.

"În unele state, procurorul general, şeful poliţiei, care este practic şeriful, sunt aleşi de cetăţeni şi mă întreb câţi dintre dumneavoastră aveţi curajul să mergeţi în judeţe şi să cereţi votul cetăţenilor pentru activitatea efectuată ca şef al poliţiei", i-a întrebat premierul pe reprezentanţii legii, la prezentarea bilanţului activităţii Poliţiei Române pe 2009.

El a arătat că nu intenţionează să modifice procedurile de numire a şefilor în poliţie şi nici nu există o discuţie concretă pe această temă, dar că votul primit din partea cetăţenilor poate reprezenta un test de evaluare a gradului de apreciere din partea populaţiei faţă de activitatea efectuată.

Premierul a propus ca, în 2010, să fie realizată o "analiză integrată" a activităţii din poliţie şi sistemul judiciar, pentru a stabili unde sunt discrepanţele pe traseul dintre acţiunile poliţiei şi deciziile de condamnare în justiţie.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...