BMW făcut praf la Durneşti de un şofer beat şi fără permis! O tânără de 19 ani, în stare foarte gravă! FOTO
ACCIDENT!

O plimbare cu maşina s-a terminat pe patul de spital pentru trei tineri din judeţul Botoşani. Maşina în care aceştia se aflau s-a dat de mai multe ori peste cap, după ce a lovit un copac.

Sâmbătă seară, mai mulţi tineri au petrecut într-un bar, iar la un moment dat unul dintre aceştia, de 25 de ani, i-a cerut cheile de la maşină unui prieten, spunându-i că vrea să stea câteva minute cu o prietenă..

Acesta s-a gândit că dacă tot amicul său i-a dat cheile nu ar strica şi o plimbare, şi a mai luat cu el alţi doi prieteni.

Pe un drum comunal de pe raza localităţi Băbiceni, comuna Durneşti, Claudiu P., din Durneşti, aflat la volanul maşinii, un BMW seria 3, a pierdut controlul asupra vehiculului, maşina a intrat într-un copac, iar mai apoi s-a răsturnat pe un câmp de pe marginea drumului.

În urma accidentului, o fată de 19 ani, Ionela U., a fost rănită grav, de îngrijiri medicale având nevoie şi ceilalţi doi pasageri, doi tineri de 17 ani. Aceştia au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. Fata a fost internată pe Secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean, aceasta suferind un traumatism cranian, un traumatism toracic, o fractură de femur, o fractură la gambă şi o fractură la o mână.

Poliţiştii sosiţi la locul accidentului l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au descoperit că tânărul  nu posedă nici permis de conducere.

Pentru fapta sa, acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă. Autoturismul a fost puternic avariat în urma accidentului.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI! Nouă percheziții la Botoșani la două societăți comerciale și la sediul unei instituții publice!

astăzi, 09:12

Astăzi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară de Stat la Spitalul Mavromati: ”Ştiam că urmează acest lucru!”

astăzi, 07:46

Amintim că marţi, 3 noiembrie, au avut loc şase percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, într-un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care ...

Emoționant: Un gest de solidaritate în memoria botoșănencei care a murit în Irlanda!

astăzi, 07:26

Prietenii și vecinii Loredanei din Irlanda - femeia de 48 de ani care a fost omorâtă de partenerul ei de viață -, dar si colegii din farmacia în care botoșăneanca lucra, au transmis ...