În anul 2022, activitatea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoşani a fost concentrată pe îndeplinirea obiectivului general al Poliției Române, respectiv creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Principalele direcții de acțiune au vizat organizarea activităților preventive, operative și de investigare, în vederea reducerii infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, a celor de la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, a delictelor silvice și a infracționalității economico-financiare.
În contextul declanșării conflictului armat în Ucraina și având în vedere problematica întâmpinată, de la debutul acestuia și până în luna decembrie 2022, au acționat, în medie, zilnic, peste 50 de polițiști, aceștia fiind angrenați atât în activități de sprijin a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (în proximitatea punctelor de trecere a frontierei Stânca-Costești și Rădăuți-Prut), în misiuni operative contextualizate (filtre, acțiuni punctuale etc.), cât și în proximitatea centrelor de cazare temporară a cetățenilor ucraineni.
În ceea ce priveşte politica de personal desfăşurată la nivelul inspectoratului, precizăm că la 31 decembrie 2022 statul de organizare era încadrat în procent de 78,45% astfel: 77,61% la ofițeri, 78,97% la agenţi şi 73,91% la personalul contractual. În cursul anului au încetat raporturile de muncă cu unitatea 48 de poliţişti şi au venit în unitate 56 de poliţişti.
Activități desfășurate pentru deservirea comunității
În perioada analizată, în vederea constituirii dispozitivelor pentru menținerea ordinii publice, la nivelul județului, au fost folosiți, în medie, zilnic, 135 de polițiști, care au acționat în patrule independente și mixte, cu efective de jandarmi și poliție locală.
Pe parcursul anului, au fost organizate 6 razii, 264 de acțiuni cu efective mărite, 1.131 de controale directe și 179 de participări la misiuni de ordine cu prilejul adunărilor publice pe raza județului, acțiuni în cadrul cărora au fost constatate 1.035 de infracțiuni.
De asemenea, în perioada vizată, polițiștii care au acționat în cadrul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice au intervenit la 16.561 de evenimente, dintre care 13.254 de apeluri semnalate prin SNUAU 112, în urma intervențiilor fiind aplanate 3.408 de stări conflictuale, dintre care 1.606 de conflicte intrafamiliale.
Totodată, în anul 2022, au fost reținute 243 de persoane, față de 115 dintre acestea fiind dispusă arestarea preventivă.
Prevenirea criminalității
În anul 2022, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, prioritățile în domeniul prevenirii criminalității au vizat prevenirea infracțiunilor contra persoanei, contra patrimoniului și a criminalității informatice.
Astfel, la nivelul întregului județ, în cadrul programelor de prevenire „Programul de prevenire a infracțiunilor contra persoanei”( dispariții de copii, agresiuni sexuale, violență domestică, victimizarea minorilor)”, „Programul de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului - prevenirea furturilor din locuințe, înșelăciunilor și a furturilor din genți/buzunare”, „Programul de prevenire a criminalității informatice” și a campaniilor derulate (,,Atingeri Nedorite”, “Dincolo de aparențe”, „Vacanță în siguranță”, „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți de un nou început”, „Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe”, „Eroii Internetului”), polițiștii au organizat 367 de activități preventive care au avut 12.930 de beneficiari.
Activităţile preventiv-educative şi de antivictimizare a populaţiei au avut un caracter continuu şi interactiv, s-au desfăşurat în spaţiul public, în unităţile de învăţămant preuniversitar, la sediile/locaţiile diferitelor entităţi/asociaţii/organizaţii de drept public/privat, organisme ale administraţiei publice locale, fiind desfăşurate în cooperare şi cu alte structuri M.A.I. cu atribuţii pe această linie.
Criminalitatea stradală
În cursul anului 2022, au fost sesizate 1447 de infracțiuni stradale, acestea reprezentând 14,63% din totalul infracțiunilor sesizate.
După locul de comitere, 942 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, iar 505 infracțiuni au fost comise în mediul rural, iar după momentul comiterii, 881 de infracțiuni au fost comise ziua, iar 566 de infracțiuni au fost comise noaptea.
Ponderea (47,82%) infracțiunilor comise în mediul stradal este deținută de infracțiunile de lovire și alte violențe (692), urmate de infracțiunile de amenințare (121) și cele de furt din auto (68).
Prevenirea şi combaterea violenţei în familie
În anul 2022, au fost înregistrate peste 1.300 de fapte de violență în familie, 516 dintre acestea, reprezentând 38% din total, au fost comise în mediul urban și 837, reprezentând 61,8% din total, au fost comise în mediul rural, iar 1.187 de infracțiuni, reprezentând 87,7% din infracționalitatea sesizată pe acest segment, au fost comise la domiciliu și 166 de infracțiuni au fost comise în spaţiul public.
În scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane puse în pericol printr-un act de violență domestică, structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise 371 de ordine de protecție provizorii, în creștere față de anul 2021, când au fost emise 296 de ordine de protecție provizorii.
În funcție de mediul în care au fost emise, 162 de ordine de protecție provizorii, reprezentând un procent de 43,6% din total, au fost emise în mediul urban ( 161 în anul 2021), iar 209 ordine de protecție provizorii, reprezentând 56,3% din total, au fost emise în mediul rural (135 în anul 2021).
Din cele 371 de ordine de protecție provizorii emise, 369 au fost confirmate de către procuror ( 281 în anul 2021) iar 165 au fost transformate în ordine de protecție ( 138 în anul 2021).
Siguranţa traficului rutier
În vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze frecvent generatoare de accidente ruitere, cât și pentru îmbunătăţirea stării de ordine și disciplină în trafic, la nivelul întregului județ, polițiștii rutieri au executat 254 de acţiuni, dintre care 203 cu efective proprii şi 51 în colaborare cu alte instituţii ori reprezentanţi ai societăţii civile.
Acţiunile organizate au vizat, în special, viteza nelegală, consumul de alcool, indisciplina pietonală, nefolosirea centurii de siguranţă și legalitatea transportului de mărfuri și persoane.
În cadrul acțiunilor organizate au fost descoperite (sesizate) şi instrumentate 828 de infracțiuni, dintre care 489 la regimul circulației și 339 de altă natură, şi au fost constatate şi sancţionate 23.038 de abateri contraventionale la regimul circulaţiei.
De asemenea au fost reținute 3.406 permise de conducere (+879), din care 2.893 (+782) în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, 211 (+41) permise de conducere au fost anulate, iar 116 (+84) permise au fost retrase din motive medicale. De asemenea s-a procedat la retragerea temporara a unui număr de 1038 (+126) de certificate de înmatriculare.
În perioada analizată, pe raza judeţului Botoşani s-au produs 398 (-21) de accidente rutiere soldate cu victime omenești 20 (-18) de persoane decedate, 64 (+1) de persoane rănite grav şi 390(-18) de persoane rănite uşor.
Principalele trei cauze de producere ale accidentelor de circulaţie cu victime sunt:
- abaterile comise de pietoni : 16 accidente
- abaterile comise de bicicliști: 14 accidente
- conducerea sub influența alcoolului: 11 accidente
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii
Conform conceptului de organizare a activităţii de ordine publică în mediul urban, poliţiştii de proximitate au desfășurat 367 de activități în comunitate, 533 de verificări pe linia evidenţei populaţiei, 110 pe linia deţinătorilor de arme, 102 pe linie de evidenţă militară, 222 de activitaţi pe linia executării mandatelor de aducere şi au participat la 46 de acţiuni punctuale sau măsuri de ordine de pe raza de competenţă.
În perioada de referință, polițiștii de proximitate au constat 52 de infracțiuni în flagrant delict și au soluţionat 1303 de dosare penale, 1.022 de reclamaţii, petiţii şi sesizări, au consiliat 509 persoane și au pus în aplicare 162 de ordine de protecție.
Criminalitatea contra patrimoniului
Infracţiunile contra patrimoniului, reprezintă un procent de 37,29% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul I.P.J. Botoșani și înregistrează o creștere de 5,3%, creștere înregistrată atât în mediul urban cu 6% cât și în mediul rural cu 4,3 % , însă valoarea înregistrată în anul 2022 este cu 11,2% mai mică decât media ultimilor 5 ani.
Ponderea infracțiunilor contra patrimoniului este deținută de infracțiunile de furt, infracțiuni care înregistrează o creștere de 5,6% .
Analiza situaţiei operative şi a fenomenului infracţional a scos în evidenţă faptul că, față de perioada de referință, în anul 2022, numărul furturilor din locuințe a scăzut cu 38,69%, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în timp ce furturile din societăți comerciale cresc cu +29,60%, creștere înregistrată atât la furturile din societăți comerciale prevăzute cu sisteme de pază și alarmare, cât și la furturile de pe rafturi.
Infracțiunile de tâlhărie înregistrează o scădere de 2,8%, scădere înregistrată în mediul rural.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
În anul 2022, au fost desfăşurate activităţi în cadrul a 6 planuri de acţiune, fiind executate 59 de acţiuni și 298 de controale la persoane fizice și juridice și 31 de activități de cooperare cu alte instituții/organisme cu atribuții în domeniul fondului cinegetic sau entități publice de aplicare a legii, au efectuat 298 de controale pe linie de arme-muniții, explozivi și substanțe periculoase și 22 percheziții domiciliare.
În activităţile menţionate au fost atrase în sistem integrat, forţe din cadrul A.J.V.P.S., I.T.M., D.S.P., autorităţilor silvice sau ale Gărzii de Mediu.
În cadrul acţiunilor şi controalelor au fost constatate 102 infracţiuni şi aplicate 41 de contravenţii, în cuantum de 38.000 de lei. De asemenea, în cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost indisponibilizate, în vederea cercetărilor, 31 de arme dintre care 9 letale și 22 neletale, 2034 de elemente de muniții, un autoturism, 282 de kilograme de carne de vânat, 656 de kilograme de articole pirotehnice, 8.500 de kg de îngrășământ și 35.000 de kilograme de deșeuri nepericuloase.
Totodată, au fost suspendate 2 permise de armă, iar în cazul a 96 de persoane s-a dispus anularea dreptul de deţinere, port şi folosire arme.
Criminalitatea economico-financiară
În corelare cu măsurile cu efect în plan social și economic, marcate de unele măsuri de relaxare a unor activități ale agenților economici, se constată o ușoară scădere a numărului infracțiunilor sesizate cu 1,06% .
Cele 640 de sesizări economice înregistrate reprezintă 6,47% din totalul sesizărilor penale la nivel de inspectorat, infracţiunile economice pentru care a fost continuată urmărirea penală pe persoană, reprezintă 6,08%, iar 8,75 % din sesizările de natură economico-financiară au ca obiect infracţiuni de contrabandă cu ţigarete.
În cursul anului 2022 au fost înregistrate, în acest domeniu, 310 dosare penale, fiind soluționate 366 de cauze penale, dintre care, 54 cu propunere de trimitere în judecată. Prin activitățile desfășurate, a fost recuperat un prejudiciu total în valoare de 1.683.030 de lei.
Totodată, au fost dispuse 5 măsuri preventive.
În ceea ce privește evaziunea fiscală au fost înregistrate 30 de dosare penale, dintre care, 10 prin sesizare din oficiu și au fost soluționate 42 de cauze penale. A fost recuperat un prejudiciu total de 1.578.910 lei.
La regimul produselor accizabile și a fraudelor vamale au fost înregistrate 105 dosare penale, fiind soluționate 198 de cauze penale, dintre care, 51 cu propunere de trimitere în judecată.
Totodată, au fost indisponibilizate 1.093.340 de țigarete provenite din contrabandă.
În anul 2022, în urma activităţilor preventive şi a verificărilor directe efectuate, au fost puse în aplicare 67 de mandate de percheziție domiciliară, au fost constatate 152 de infracțiuni prevăzute de Codul Penal și legi speciale, au fost aplicate 228 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 938.315 de lei și au fost indisponibilizate, în vederea confiscării speciale, bunuri și numerar în valoare totală de 1.301.366 de lei ( țigarete, produse susceptibile de a fi contrafăcute și material lemnos).
Infracţionalitatea în domenii specifice
Pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale îndreptate împotriva pădurii şi a personalului silvic, în scopul menţinerii integrităţii fondului forestier naţional, au fost organizate 112 controale pe linia depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și 154 de controale pe linia transportului materialului lemnos fiind verificate 536 de obiective, activități în care au fost implicaţi toţi partenerii instituţionali de la nivelul judeţului (Garda Forestieră, Direcţia Silvică, A.N.A.F. şi Garda de Madiu).
În cadrul activităţilor menţionate au fost constatate 99 de contravenţii la legislaţia silvică, aplicându-se amenzi în valoare de 76.000 de lei, s-a dispus confiscarea a 161 de metri cubi material lemnos, în valoare de peste 78.000 mii de lei şi au fost înregistrate 138 de dosare penale.
Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, cu implicarea partenerilor instituţionali (A.N.P.A., Garda de Mediu, A.N.A.F., D.S.V.S.A.) au fost organizate şi executate 159 de controale pe cursurile de apă şi amenajări piscicole, fiind de asemenea controlate 166 de obiective (societăţi comerciale, pieţe).
În cadrul acțiunilor și controalelor desfășurate au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.700 de lei, iar ca măsură complementară, au fost confiscate 131,8 kilograme de pește și 50 de plase monofilament.
Obiective şi priorităţi de acţiune pentru anul 2023.
Stabilirea de activități concrete pentru combaterea criminalităţii şi creşterii siguranţei cetăţeanului, în raport cu evoluția situației operative;
Eficientizarea activității de prevenire și combatere a infracționalității;
Valorificarea la maxim a potenţialului uman, logistic şi financiar;
Îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale şi continuarea activităţilor comune cu toate structurile cu atribuţii în domeniu;
Realizarea dotărilor din fondurile atrase, îmbunătăţirea dotării materiale (spaţii de lucru, tehnică şi autoturisme);
Creșterea gradului de pregătire profesională a polițiștilor.
(Comunicat de presă)