Bebeluşi răniţi într-un accident produs de un botoşănean imprudent!

Doi bebeluşi, în vârstă de 11 luni, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un autoturism condus de un botoşănean în vârstă de 40 de ani, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj.

În cursul zilei de luni, în jurul orei 17.40, în timp ce conducea un autoturism în parcarea unei societăţi comerciale din comuna Curteşti, S. P., de 40 de ani, din comuna Cristești, județul Botoșani, s-a înscris în efectuarea unui viraj, pentru a pătrunde pe DJ 208 H, fără a se asigura însă corespunzător, împrejurare în care intră în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe drumul județean, condus de un bărbat de 37 ani, din comuna Vorona, județul Botoşani.
    
Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa alcoolului.          

În urma coliziunii a rezultat rănirea uşoară a doi minori, ambii în vârstă de 11 luni, pasageri în autovehiculul care rula pe artera prioritară.

Aceştia au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie Botoşani, unde au primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 
 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul va schimba harta României: Dispar peste 400 de localități, se reduce și numărul de instituții!

astăzi, 08:17

Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de ...

Cine este avocatul român care expune un scenariu neașteptat: România trebuie să solicite Tezaurul de la ruși, în timpul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina!

astăzi, 07:56

Pentru prima dată, există o fereastră reală pentru recuperarea Tezaurului României trimis la Moscova, spune Gabriel Zbârcea, fondator și managing partner al Țuca Zbârcea & ...

Performanță remarcabilă în șahul românesc: La doar 12 ani, puștiul cu origini botoșănene urcă pe podiumul U16!

astăzi, 07:34

Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile la Campionatele Naționale de Juniori și Tineret la șah rapid și blitz, com...