Bătută de concubin şi obligată mai apoi să întreţină raporturi sexuale!

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit că femeia în vârstă de 43 de ani, din localitatea Cristeşti, care a ajuns, marţi seară, la UPU acuzând că a fost violată, a fost de fapt agresată fizic de concubin.

Aceasta trăieşte de ceva vreme cu un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă.

Marţi după-amiază, cei doi s-au luat la ceartă, concubinul lovind-o cu pumnii şi cu un melesteu după care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

Mai spre seară acesta a luat-o din nou la bătaie, după care a chemat Ambulanţa şi i-a zis femeii să spună a fost violată de un alt bărbat. Iniţial, aceasta a spus varianta concubinului, dar în cele din urmă a recunoscut ceea ce s-a întâmplat în realitate.

Concubinul a fost amendat de poliţişti, iar în funcţie de poziţia procesuală a victimei, dacă aceasta va depune plângere, se va face încadrarea faptei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...