Batut mar pentru ca a incercat sa puna la punct un betiv scandalagiu!

Joi, în jurul orei 19.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în timp ce se afla în executarea unei misiuni de ordine publică pe raza municipiului Botoşani, s-a deplasat, în urma unui apel 112 făcut de barmanul de serviciu, la un bar de pe strada Împărat Traian. Barmanul reclama faptul că o persoană de sex masculin a agresat verbal şi fizic un client.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că H.F., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Botoşani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în bar, a luat din faţa consumatorilor de la o masă o pungă de popcorn, fără a le spune nimic, după care a ieşit afară.

După câteva minute, a reintrat în bar, s-a aşezat la masa de unde luase punga de popcorn, cerându-le celor de la masă, pe care nu îi cunoştea, să-i facă cinste cu o bere. Cei de la masă i-au spus că nu au bani, moment în care H.F. a început să le adreseze injurii.

B.A., în vârstă de 50 de ani, care se afla la o masă alăturată şi care îl cunoştea din vedere pe H.F., i-a cerut să-i lase în pace pe consumatori, dar acesta i-a adresat şi lui injurii.

B.A. a ieşit din bar, fiind ajuns din urmă de H.F., care l-a lovit cu pumnii şi picioarele, provocându-i mai multe leziuni, după care a plecat în alt bar aflat în apropiere, loc în care a şi fost găsit de jandarmi.

H.F. a fost condus la sediul inspectoratului, unde i-au fost întocmite de către jandarmi actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire ( art.180 din Codul Penal), dosarul urmând a fi înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, informeaza Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul IJJ Botosani.
                                           
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Saturday, 10 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...