Batut cu furca la stana!

A fost bătut crunt, dar a depus plângere abia după 10 zile de la comiterea faptei. Medicii au stabilit că botoşăneanul are nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite. Agresorii sunt cercetaţi pentru vătămare corporală.

Miercuri, 15 septembrie 2010, poliţiştii au fost sesizaţi de către C. Florin Marian, de 35 de ani, din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în data de 4 septembrie 2010, în timp ce se afla la stâna sa, a fost agresat de către A. Gabriel şi P. Costel, care aveau asupra lor o furcă şi un lăturaş de la căruţă cu ajutorul cărora l-au lovit. Mai mult, în timp ce se deplasa către cabinetul medical din Cristeşti, s-a întâlnit cu B. Nicusor, care l-a lovit cu pumnii în zona feţii.   
  
Cinci zile mai târziu, pe 9 septembrie, C. Florin Marian s-a deplasat la Serviciul de Medicină Legală Botoşani, unde i s-a eliberat un certificat medico-legal care atestă necesitatea unui număr de 54-55 zile de ingrijiri medicale pentru leziunile suferite.

Faţă de făptuitori se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani!

astăzi, 07:29

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 08:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din Do...

Ce poți face cu mâncarea dintr-un restaurant foarte scump!

astăzi, 07:15

Un client intră într-un restaurant de lux si se asează la masă. Cheful vine si ii aduce meniuľ, iar clientul il intreabă: - Îmi pare rău, dar ce fel de mâncare aveți aici? ...