Bătălie pe alocațiile copiilor: Un nou proiect de lege prin care cresc la 300 de lei va fi depus în Parlament

PSD va depune în această săptămână în Parlament, un proiect de lege prin care alocaţiile pentru copii vor fi majorate la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi.

Anunțul a fost făcut de liderii PSD.

„Depunem, săptămâna aceasta, în Parlament, un proiect de lege care să oblige Guvernul cinic să majoreze imediat alocaţiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi. Ce ar mai fi de spus despre decizia celor de la putere de a anula majorările la alocaţiile pentru copii? Trist! După ce Cîţu şi Orban au promis înainte de alegeri că vor eşalona în 5 tranşe dublarea alocaţiilor adoptată de PSD, acum anunţă că anulează două dintre acestea. Spun că nu au 2,1 miliarde de lei pentru copii, dar alocă prin PNRR 2,9 miliarde de lei pentru unul din sponsorii de partid. Cîţu şi Orban fură peste 500 de lei din buzunarul fiecărui copil între 2 şi 18 ani şi peste 1.000 de lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilităţi”, a scris prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea pe Facebook.

Liderii PSD depun proiectul de lege după ce ministrul Muncii, Raluca Turcan, a confirmat că Guvernul Cîţu nu a prevăzut în buget banii pentru a doua tranşă de majorare a alocaţiilor, prevăzută de la 1 iulie 2021.

 

Spune-ne opinia ta