Bataie pe locurile puse la dispozitie de municipalitate pentru Revelionul Pensionarilor

Zeci de pensionari s-au calcat astazi in picioare, pentru a se inscrie la Primarie, pe liste, pentru Revelionul Pensionarilor organizat de municipalitate.

Multi dintre acestia au venit inca de la ora 5 dimineata in fata Primariei, pentru a fi siguri ca prind un loc la Revelionul organizat de Primarie pe data de 4 ianuarie.



Pentru a nu fi probleme, reprezentantii Primariei au apelat si la sprijinul politistilor locali.

"Am pus acest Revelion pe data de 4 ianuarie, pentru a avea doua sali la restaurantul unde avem acest eveniment. Vor fi 500 de persoane care vor incapea in ambele sali si incercam sa facem in asa fel incat toata lumea sa fie multumita, cu toate ca va fi imposibil sa ii multumesti pe toti. Si pentru mine a fost o surpriza astazi dimineata, cand am ajuns la Primarie si am vazut cata lume este adunata. Cei de la paza ne-au spus ca au fost si dumnica si ca au venit astazi dimineata, de la ora 5, sa prinda rand", a spus viceprimarul Florin Ghiorghita.

Astazi a fost prima zi de inscrieri la Revelionul Pensionarilor. Pensionarii se pot inscrie individual sau prin intermediul organizatiilor din care fac parte.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...