Bătaie între clienții unui bar din municipiul Botoșani!
Stiri Botosani Wednesday, 28 October 2015 ActualitatePatru bărbați din municipiul Botoșani, care au provocat scandal în seara zilei de luni, 26 octombrie a.c., într-un bar de pe strada Primăverii, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pentru întocmirea actelor procedurale.
Intervenția jandarmilor a avut loc în urma unei solicitări telefonice făcute de barmanul de serviciu. La sosirea echipajului de jandarmi, cei patru scandalagii au încercat să fugă, dar au fost urmăriți și imobilizați, procedându-se la încătușarea acestora.
Jandarmii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan care a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, unul dintre agresori l-a lovit cu o sticlă în cap pe un alt consumator aflat în bar, după care au început să îl lovească cu pumnii și picioarele. Scăpat din mâinile agresorilor, bărbatul s-a refugiat în incinta altui bar din apropiere, unde a așteptat intervenția forțelor de ordine.
Un trecător a avut parte de aceeași soartă, fiind lovit la rândul său pentru simplul motiv că a fost martor la cele petrecute.
Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe, ,,distrugere și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice, iar dosarul a fost înaintat pentru soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...
LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)
CITIND REVISTA „SCÂRȚ” NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.82 secunde