Bătaie în parcarea unui supermarket, oprită de un polițist aflat în timpul liber!

În timp ce se afla la cumpărături, polițistul botoșănean a observat un tânăr care îl lovea, în mod repetat, pe un alt tânăr, lovituri care l-au pus la sol pe acesta din urmă.

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, aflat în timpul liber, a intervenit prompt pentru a opri un act de violență care avea loc în parcarea unui supermarket.

În timp ce se afla la cumpărături, polițistul a observat un tânăr care îl lovea, în mod repetat, pe un alt tânăr, lovituri care l-au pus la sol, pe acesta din urmă.

Ulterior, agresorul a încercat să lovească în continuare victima, când a fost oprit de strigătele polițistului. Fără a ezita, acesta i s-a adresat agresorului, care a încercat să părăsească zona respectivă, și a pornit în urmărirea sa, reușind să-l prindă și să-l imobilizeze, până la sosirea colegilor, chemați în sprijin.

 

Intervenția rapidă a polițistului a prevenit continuarea actelor de violență și a contribuit la reținerea agresorului, care a fost condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Ulterior, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

“Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani apreciază implicarea colegului nostru și subliniază că, indiferent dacă se află sau nu în timpul serviciului, polițiștii rămân mereu fideli misiunii de a proteja viața și siguranța cetățenilor,” au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...