Băsescu: Victor Ponta, noul premier
Stiri Botosani Monday, 17 December 2012 ActualitateBăsescu a semnat, luni, Decretul nr. 890 din 17 decembrie 2012 pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, informează Preşedinţia.
"Ca urmare a faptului că a existat o singură propunere din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României care au participat luni, 17 decembrie 2012, la Palatul Cotroceni, la consultările în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a desemnat pe domnul Victor-Viorel Ponta drept candidat la funcţia de prim-ministru", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Înaintea consultărilor cu şeful statului, liderii USL au avut o întâlnire. Din partea USL, la discuţii au participat Victor Ponta (PSD), Eduard Hellvig (PNL), Daniel Constantin (PC) şi Gabriel Oprea (UNPR). Liderul PNL Crin Antonescu a refuzat să participe la consultări, deşi, aşa cum a declarat, săptămâna trecută a participat, alături de Victor Ponta, la o întâlnire informală la Cotroceni, cu preşedintele Băsescu.
Luni dimineaţă au avut loc, la Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare şi minorităţile naţionale din Parlament, discuţiile durând 20 de minute. Singura propunere de premier a fost Victor Ponta, din partea USL.
Legea fundamentală prevede, la articolul 103, că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
După desemnare, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, potrivit Mediafax.
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru, potrivit regulamentului Legislativului. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
În plenul reunit al Parlamentului, după încheierea dezbaterilor, se supune la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului, se înaintează de îndată preşedintelui, în vederea numirii Guvernului.
Un nou guvern îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului de credinţă în faţa preşedintelui.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!
România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...
Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”
În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...
Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!
Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.41 secunde