Băsescu: Sistemul de educaţie e ineficient, corupt, lipsit de exigenţă, cu dascăli slab pregătiţi
Stiri Botosani Saturday, 8 June 2013 ActualitateTraian Băsescu a fost întrebat de unul dintre participanţi care sunt, în opinia sa, valorile care lipsesc sistemului de educaţie românesc.
"Multe valori lipsesc sistemului de educaţie românesc. Prima şi cea mai importantă este eficienţa", a răspuns şefului statului. El a arătat că, în general, foarte mulţi absolvenţi au nevoie de cu totul altceva decât ceea ce au învăţat în facultate, deoarece "cursurile sunt îmbătrânite", iar cercetarea universitară nu este deloc convingătoare deloc.
"La noi cursurile sunt extrem de vechi, neaduse la zi, se citeşte foarte puţin la nivelul dascălilor. Primul lucru e diferenţa uriaşă între ce se predă în sistemul nostru de educaţie, în mod deosebit în universităţi, şi ce ai nevoie după ce termini", a adăugat Băsescu.
În opinia sa, "fundamental greşit" în sistemul de educaţie românesc este şi "lipsa de exigenţă".
"În goana de a obţine studenţi peste numărul de locuri, universităţile de stat au coborât nivelul de exigenţă la admitere dincolo de orice limită", a exemplificat Traian Băsescu.
"Un alt lucru care ne lipseşte: moralitatea în educaţie. (Este - n.r.) corupţie foarte multă de la şcoala generală, la liceu şi pe urmă la universitate", a continuat şeful statului.
Preşedintele a susţinut că o altă mare problemă a sistemului de educaţie este slaba pregătire profesională a dascălilor.
"O mare problemă este... Sigur, nu pentru toţi, sunt dascăli eminenţi (...), dar procentul lor e prea mic. Sunt prea mulţi dascăli slab pregătiţi profesional", a spus Băsescu.
El a arătat că soluţia în acest caz este pregătirea permanentă a dascălilor, învăţarea continuă.
Sursa: Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde