Băsescu: Nu mai pot tolera felul în care guvernează Victor Ponta

Nici un acord de cooperare preşedinte-premier nu poate funcţiona în afara Constituţiei şi a legilor ţării, iar Victor Ponta se dovedește un premier fără respect pentru lege, a declarat președintele României, Traian Băsescu, într-un interviu acordat cotidianului "România liberă". Acesta și-a exprimat, totodată, suspiciunile cu privire la privatizarea CFR Marfă, spunând că "par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania".  

"Am trecut de etapa în care să mai pot tolera felul în care guvernează: ineficient, cu foarte multe minciuni, dezinformare şi fără să ia în seamă unul dintre interesele naţionale: absorbţia fondurilor europene. (...) Trebuie înţeles că nici un acord de cooperare preşedinte-premier nu poate funcţiona în afara Constituţiei şi a legilor ţării". Acesta este mesajul pe care Traian Băsescu i l-a transmis lui Victor Ponta, într-un interviu acordat cotidianului "România liberă".   

Șeful statului a făcut aceste aprecieri în contextul încercării premierului de a obține un aviz al CSAT asupra privatizării CFR Marfă, deși instituția în cauză nu are asemenea atribuții. Băsescu și-a exprimat și anumite dubii cu privire la corectitudinea licitației de privatizare, câștigate de GFR. "La al doilea tur al licitaţiei, în care nu-mi dau seama ce competiţie a fost, fiindcă GFR a rămas singurul ofertant şi, pe de altă parte, tocmai atunci Guvernul a transformat datoriile în acţiuni ale statului. Acest lucru trebuia făcut înainte de începerea licitaţiei", a comentat președintele. 


"Par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania"   

Acesta a spus că Victor Ponta ar fi trebuit "să fi pus pe picioare un tur de prezentare a CFR Marfă în marile capitale europene şi chiar dincolo de ocean". "Dacă anunţi privatizarea de pe o zi pe alta şi dai termen 30 de zile, e foarte greu să presupui că vei avea un investitor strategic", a spus Băsescu. "Nepriceperea a jucat şi ea un rol, dar par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania".  

Președintele a explicat, din nou, care este rolul CSAT și de ce acesta nu poate aviza o privatizare. "Rolul CSAT este să ceară companiei să asigure componenta strategică, indiferent cine este acţionarul majoritar, în rest este problema Guvernului. Niciodată până acum CSAT nu a aprobat un contract comercial sau câştigătorul unei licitaţii. Din momentul în care CSAT a dat aviz, este treaba Guvernului şi a comisiei de privatizare să urmărească dacă exigenţele CSAT sunt respectate", a spus Băsescu. "Cel mult, ministrul Transporturilor poate fi chemat la şedinţa CSAT din septembrie pentru a face o informare în legătură cu felul în care au fost respectate componentele de siguranţă naţională în desfăşurarea privatizării".   

"Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante", i-a transmis el premierului. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...