Băsescu: Nu îmi e frică că o să fiu arestat

Fostul șef de stat, Traian Băsescu, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu îi este frică de evoluția dosarelor în care este implicat, în contextul în care mereu "a respectat legea", acuzându-l, însă, pe procurorul general, Tiberiu Nițu, că "încearcă un fel de vânătoare" și că "nu e omul care să nu îi fie recunoscător celui care l-a propus". Pe de altă parte, fostul președinte a ținut să precizeze că "o mare parte a presei trăiește vorbind despre Băsescu", fiind de părere că dacă numără la jurnalele de știri ori de câte ori "se vorbește de Iohannis și Băsescu, raportul e de 100 la 1".

"Nu îmi e frică că o să fiu arestat și nici măcar nu îmi este frică de evoluția dosarelor fie că este vorba de dosarul Mihăileanu, fie că este vorba de dosarul cu pământurile, cu spălarea de bani. Știu că mereu am respectat legea", a declarat Traian Băsescu.

În ceea ce privește dosarul Mihăileanu, fostul șef de stat a explicat:

"Este un apartament într-o clădire cu 12 familii. A apărut legea 10 și puteam să cumpăr apartamentul, ceea ce eu am făcut. Apartamentul din Constanța este a fiicei mele. Nu mi-am cumpărat casa din Constanța din salariul de bugetar. Eu am fost pe mare", a spus Băsescu.

În acest context, fostul președinte l-a acuzat pe procurorul general al României, Tiberiu Nițu, că este "vânător de foști președinți".

"Mi se pare o exagerare, după ce aceste dosare au fost închise, nu pe motiv de imunitate, ci pe motiv că nu există fapta, au fost cercetate și închise. Nițu nu e omul care să nu îi fie recunoscător celui care l-a propus. Ponta a spus că așteaptă "Breaking News" că Băsescu o să fie, în pușcărie, alături de Udrea. Cu inițiativa domnului Nițu s-a pus sechestru și pe terenul cumpărat de fiica mea, în mod corect, ea nu este inculpată în dosar (...) Nu m-am mai considerat o țintă politică, după alegeri am tăcut două luni (...) Povestea cu flota s-a închis, dar se poate redeschide", a mai precizat Traian Băsescu, conform Realitatea.net.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

astăzi, 19:09

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...