Băsescu: Nu cedez unui partid responsabilitatea constituţională de a desemna premierul

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că nu va ceda unui partid responsabilitatea de a desemna viitorul premier, precizând, pe acest subiect, că presiunile externe apar doar când nu este respectată Constituţia şi că nu a primit de la preşedintele Franţei un mesaj de susţinere a lui Victor Ponta.
 
"Presiunile externe apar doar atunci când nu respecţi Constituţia, statul de drept sau normele democratice stabilite de Constituţie. Nu cred că ar putea exista un demnitar european sau transatlantic, care să spună ceva de genul «Domnule Preşedinte, mai lasă şi tu ceva din atribuţiunile constituţionale, mai transferă ceva din responsabilităţile constituţionale, citeşte Constituţia în alt mod ca să nu superi». Categoric nu voi primi astfel de mesaje şi categoric, mai ales la instalarea unui guvern, nu voi face abateri nici măcar de o virgulă de la litera şi spiritul Constituţiei", a afirmat Băsescu, într-un interviu pentru "Evenimentul Zilei", fiind întrebat cum va reacţiona dacă vor apărea presiuni externe pentru nominalizarea lui Ponta în cazul în care USL va obţine peste 50% din mandate.
 
De asemenea, întrebat dacă îl va nominaliza pe Ponta dacă USL va avea 50% din voturi şi va rămâne fermă pe poziţii pentru desemnarea acestuia, Băsescu a răspuns că nu va ceda responsabilitatea constituţională către un partid.
 
"Nu vă răspund legat de persoana domnului Victor Ponta, ci în principiu. Nu voi ceda responsabilitatea constituţională de a desemna viitorul Prim- ministru către un partid, indiferent cât de mare ar fi acesta. Semnificaţia gestului ar fi mult prea puternică, iar acţiunea grav neconstituţională", a spus Băsescu.
 
Totodată, întrebat dacă preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a transmis vreun semnal privind desemnarea lui Ponta, având în vedere rugămintea în acest sens adresată de premierul român oficialului de la Paris, Băsescu a negat că ar fi primit un astfel de mesaj.
 
"Categoric nu. Vreau să clarific două aspecte: dacă o asemenea intervenţie ar fi existat, sunt convins că un şef de stat nu se poate angaja la o astfel de susţinere, ci o respinge, mai mult sau mai puţin diplomatic, dar sigur o respinge. În al doilea rând, nu cred că poate exista un prim-ministru atât de naiv sau nepriceput încât să facă astfel de intervenţii la un preşedinte străin, fie el şi cel al Franţei prietene. Sunt convins că atunci când va avea ceva de solicitat, dacă va avea, domnul Victor Ponta va veni la preşedintele ţării lui", a mai spus Băsescu.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trasee ideale pentru plimbarea căruciorului în oraș: unde să mergi și ce să eviți

Wednesday, 13 May 2026

Sfaturi pentru o experiență relaxantă și sigură Pentru a transforma plimbarea cu căruciorul într-o experiență relaxantă și sigură, asigură-te că alegi trasee bine întrețin...

Tânăr transportat la spital, după ce a ieșit cu mașina în decor pe un drum național din Botoșani! (Foto)

Wednesday, 13 May 2026

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au...

Adolescenți care ard pentru idei – determinare și creativitate la elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi!

Wednesday, 13 May 2026

Pe măsură ce timpul ne albește tâmplele avem tendința de a afirma, nonșalant, că noile generații sunt ”palide”, fără voință și lipsite de ancorarea vie în substanț...

-->