Băsescu, la ieşirea de la Consiliu după prima zi de negocieri: Cred că până la urmă vom găsi soluţie

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat jurnaliştilor, la plecarea de la sediul Consiliului European, la finalul primei zi de negocieri privind bugetul UE 2014-2020, că "e mai bine afară", precizând că este de părere că până la urmă se va găsi o soluţie.

"E mai bine afară", le-a spus, râzând, Băsescu jurnaliştilor, preşedintele arătând că este într-o stare de bună dispoziţie.
 
  Întrebat care sunt şansele să se ajungă la finalul acestei săptămâni la un consens în rândul liderilor din ţările UE privind alocările bugetului pentru perioada 2014-2020, Băsescu a spus că el crede că până la urmă se va ajunge la o soluţie.

 "Sunt multe obstacole, dar cheia este criza, contributorii neţi vor să îşi diminueze contribuţiile, beneficiarii neţi şi-ar dori să menţină un buget rezonabil al UE. Aceasta este problema (...) Dar până la urmă trebuie să ajungem la un acord. Cred că până la urmă vom găsi o soluţie", a spus şeful statului.

De asemenea, Băsescu a fost întrebat de jurnaliştii străini şi despre referendumul din vară şi situaţia politică actuală din România. "Referendumul? A trecut!", a răspuns Băsescu râzând şi apoi s-a îndepărtat de grupul de jurnalişti pentru a se urca în maşină.
 
Reuniunea Consiliului European a început joi seară la Bruxelles, după ora locală 11.00, cu o întârziere de peste trei ore faţă de ora programată, în condiţiile în care şefii de state şi de guvern poartă discuţii intense privind algoritmii de calculare a alocărilor de la capitolele bugetului UE.
 
Totuşi, lucrările în formatul oficial s-au încheiat relativ repede, după aproximativ o oră, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, prezentându-le celor 28 de lideri din ţările UE noua sa propunere privind bugetul, rezultată în urma discuţiilor purtate pe parcursul zilei de joi, alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu fiecare dintre cei 28 de şefi de stat sau guvern.
 
Lucrările vor fi reluate vineri la prânz, în jurul orei locale 12.00, pentru ca delegaţiile ţărilor membre să analizeze noua propunere înaintată de Van Rompuy.
 
Potrivit unor surse citate de AFP, Van Rompuy îşi menţine propunerea de buget de 973 de miliarde de euro pe perioada 2014-2020, adică 1.01 la sută din PIB-ul european, conform surselor. Însă va acorda 8 miliarde în plus Politicii agricole comune (PAC) şi 10,6 miliarde politicii de coeziune pentru statele cele mai sărace.
 
Acesta va scade 13 miliarde din fondurile alocate bugetului pentru dezvoltare şi infrastructuri mari şi 5 miliarde de euro de la bugetul prevăzut pentru acţiuni exterioare pentru a elimina din reducerile aduse politicii de coeziune în favoarea statelor cele mai sărace şi Politicii agricole comune (PAC), au indicat aceste servicii.
 
Prima sa propunere reuşise să reducă 75 de miliarde de euro din cererea de 1.047 miliarde de euro a Comisiei. PAC pierdea 25,5 miliarde de euro dintre care 13,5 pentru fondurile destinate ajutoarelor directe pentru agricultori şi intervenţiilor pe pieţe. Aceste reduceri au fost denunţate de către francezi ca fiind inacceptabile.
 
Coeziunea pierdea la rândul său 29 de miliarde.
 
Herman Van Rompuy nu s-a atins în schimb de fondurile destinate cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor, mai ales cele pentru salariile funcţionarilor şi alţi angajaţi.
 
Cancelarul german Angela Merkel a declarat în cursul nopţii de joi spre vineri că nu crede că liderii europeni vor ajunge la un acord privind bugetul european 2014-2020, a relatat AFP.
 
"Cred că vom avansa puţin, însă mă îndoiesc că vom ajunge la un acord", a declarat Merkel la plecarea de la lucrările Consiliului. "Am spus deja anterior că s-ar putea să avem nevoie de o nouă etapă", a adăugat aceasta.
 
Alţi lideri au părăsit summitul fără a face declaraţii, în special premierul britanic David Cameron.

Mediafax

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!

Friday, 1 May 2026

Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...

Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”

Friday, 1 May 2026

Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...

Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO

Friday, 1 May 2026

Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

-->