Băsescu, la congresul PDL: "Mă întorc în politică, dar masa la care mă aşez după ce plec de la Cotroceni o stabilesc eu"
Stiri Botosani Saturday, 23 March 2013 Actualitate"Poate vă aşteptaţi la un discurs în favoarea unuia dintre candidaţi. Nu de asta am venit aici, opţiunile mele sunt cunoscute. Am venit să vedem dacă avem puncte comune care să ne facă parteneri pentru viitor sau nu. Voi fi cinstit şi vă voi spune ceea ce cred în mod cinstit. Sunteţi într-un moment de cumpănă a partidului", a spus Băsescu, citat de Gandul.info.
Şeful statului a adăugat că parteneriatul cu PDL depinde de susţinerea unor obiective comune, menţionând aderarea la Schengen, dar şi o serie de măsuri interne necesare, în opinia sa, continuării procesului de reformă a statului: legea sănătăţii, legile electorale, revizuirea Constituţiei şi reorganizarea admninistrativă.
"Aceste obiective interne, fie că vorbim de legea sănătăţii, legea electorală, revizuirea Constituţiei, reorganizarea, sunt obiective pe care le-am scris în pactul de coabitare, aş avea nevoie de sprijinul dumneavoastră politic pentru ca acesta să devină realitate. Acestea sunt obiectivele în care eu sunt gata să fiu partener cu PDL", a spus Băsescu.
Seful statului a ţinut să reia indirect criticile la actuala conducere a partidului, susţinând că văzut "interpretări eronate" faţă de guvernarea PDL, care a avut "o contribuţie extraordinară la începerea modernizării României".
"Mandatul meu nu este doar despre viitor, ci şi despre trecut. Mandatul dvs s-a suprapus cu mandatul meu. Am văzut interpretări eronate chiar în interiorul partidului despre guvernarea dumneavoastră. O consider parte a modernzării României. Aţi făcut foarte multe", a arătat preşedintele.
"Puteaţi să obţineţi mai multe procente la legislative, măcar dacă aţi fi făcut ca Dan Diaconescu"
El a adăugat că, deşi a spus că se va întoarce în politică după terminarea mandatului prezidenţial, nu o va face la PDL atâta vreme cât mesajul Antenelor va rămâne discurs politic în partid.
"Da, am spus că voi reveni în politică, dar nu am spus da voi reveni la PDL. Am văzut mesajul necinstit al antenelor în interiorul PDL. Aţi pierdut pentru că aţi salvat ţara într-un moment de mare dificultate", a spus Băsescu, lăudându-l pe Emil Boc care a reuşit să câştige mandatul de primar deşi avea un deficit mare de imagine.
De altfel, şeful statului a reproşat democrat-liberalilor că nu s-au bătut la parlamentare. Vă reproşez un singur lucru: puteaţi să obţineţi mai multe procente la legislative, măcar dacă aţi fi făcut ca Dan Diaconescu. El a dat impresia că se bate, voi nu aţi dat impresia că vă bateţi, a afirmat Băsescu.
Lecţia prezidenţială pentru revenirea PDL
Traian Băsescu a pledat pentru schimbarea garniturii de conducere a PDL, susţinând că revenirea partidului depinde de începerea unui nou ciclu politic. Ca să-i convingă pe pedelişti, el a dat exemplul anului 2001 când a luat conducerea de la Petre Roman, mutare care a asigurat, în final, PDL-ului o perioadă îndelungată la guvernare.
"I-am spus: Petre, am zis că eşti cel mai bun, dar candidez la preşedinţia partidului. Se întâmplă şi lucruri din astea în viaţă. Omul politic este rece, hotărât. Atunci aveam nevoie de schimbare. (...)Partidul a avut un ciclu de 10 ani cu Petre Roman, un ciclu de 10 ani împărţit de Traian Băsescu şi Emil Boc, trebuie să înceapă un alt ciclu", a explicat Băsescu.
În final, şeful statului le-a spus pedeliştilor că trebuie să găsească "soluţia corectă" şi i-a avertizat că la încheierea mandatului de asta va depinde dacă va reveni în PDL. "Masa la care mă aşez după ce îmi termin mandatul o stabilesc eu şi nimeni altcineva", a încheiat el, conform Gandul.info.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Răsturnare de situație: Georgescu trece pe locul întâi, Ciolacu pe doi. Ciucă a demisionat
Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 81% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt d...
S-au numărat 50% din totalul voturilor: Dispare Lasconi, urcă Georgescu!
Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 50% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt a...
Atmosfera de la sediul PNL Botoșani: Șeful de partid a tras chiulul, aplauze pentru Nicolae Ciucă! (Foto, Video)
La sediul Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani din clădirea Vegastel s-au adunat membrii formațiunii politice la nivel de municipiu în așteptarea rezultatelor. Atmo...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.79 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici