Băsescu, LA CAFEA cu liderii Mişcării Populare: "În momentul de faţă, nu mai am nevoie de partide!"
Stiri Botosani Sunday, 7 April 2013 Actualitate"Am făcut o analiză şi la ce au făcut azi, nu cred că au făcut un lucru neimportant, au prezentat câteva principii şi obiective ale Fundaţiei. În acelaşi timp, eu m-am angajat tot timpul să-i sprijin, ca această Fundaţie să să-şi atingă obiectivul, adică să-i antreneze în dezbatere pe cei care nu s-au dus la vot. Sunt 58% din români care nu au participat la vot. Trebuie creat un vehicul - aici discutăm de Mişcarea Populară ca fundaţie cu obiective politice - în care clasa medie, oameni care nu sunt ascultaţi, care au fost dezamăgiţi de politicieni, să poată participa la dezbatere. Am convingerea că Fundaţia va reuşi să creeze presiune chiar pe partidele politice. Dacă, la un moment dat, va fi o fundaţie în care membrii ei ajung la concluzia că e bine să se transforme în partid politic, de ce nu? Dar în ce mă priveşte, eu nu mai am nevoie de partide, în momentul de faţă. Chiar dezavuez mesajele drăguţe transmise de Videanu, Boagiu şi de Vass, ieri, de la Convenţie. Parteneriatul meu cu ei s-a încheiat. Ce am văzut, ieri, la Colegiul Director al PDL, mi-a confirmat că am făcut foarte bine că am încheiat această colaborare. Ei să-şi vadă de politica lor!", a spus Traian Băsescu, după întâlnirea cu liderii Fundaţiei Mişcarea Populară.
Ce aşteaptă şeful statului de la Fundaţie? Un sprijin pentru a-şi continua proiectele pe care şi le-a propus pentru România. "Mărturisec, eu sunt unul dintre cei care şi-au propus mult mai multe decât s-au întâmplat în mandatul meu. Dacă vreţi, văd Fundaţia şi ca pe un partener care să mă sprijine să continuăm ce mi-am propus pentru România", a mai spus Băsescu.
Mişcarea Populară şi-a prezentat conducerea, duminică, într-un cadru oficial. La conferinţă au participat, printre alţii, o parte din consilierii preşedintelui Băsescu, respectiv Cristian Diaconescu, Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Bogdan Drăgoi, Dorel Onaca, Bogdan Oprea, Bogdan Hriţuc. Marele absent a fost însuşi şeful statului, cel care a avut ideea înfiinţării Fundaţiei Mişcarea Populară.
S-a alăturat, însă, membrilor Mişcării Populare ulterior, la o cafenea din apropierea sediului PDL din Strada Modrogan.
Recent, Traian Băsescu a declarat că, dacă Fundaţia Mişcarea Populară se va transforma într-un partid politic, se va delimita de activitatea acestuia.
Preşedintele Fundaţiei "Mişcarea Populară", Marian Preda, a a declarat că şeful statului, Traian Băsescu, a decis să nu se implice direct în Mişcarea Populară.
"Traian Băsescu este cel care a venit cu ideea. El este, ca să spun aşa, tatăl spiritual al Mişcării Populare. A decis să nu se implice direct, dar va veni alături de noi atât la dezbaterilşe din ţară cât şi la orice alte evenimente va putea participa domnia sa", a adăugat Preda.
FĂRĂ PDL
Marian Preda a mai spus, întrebat dacă a primit semnale dinspre PDL pentru înscrieri în fundaţie, că această formaţiune face parte din lista de partide de care membrii Mişcării Populare s-au săturat, notează Mediafax.
"PDL-ul este parte din clasa politică. PDL, de exemplu, este cred singurul partid politic care a avut nişte criterii de integritate, dar PDL nu a avut criterii de competenţă în promovarea internă. Poate şi de asta s-a ajuns la situaţia de la ultimele alegeri. PDL-ul intră în lista noastră de partide de care ne-am săturat", a spus Preda.
El a arătat că un "bun samaritean" a alocat în Bucureşti o bună parte din casa foarte mare în care locuieşte, dar a evitat să precizeze şi numele acestuia.
Întrebat dacă Mişcarea Populară va da un exemplu de transparenţă a finanţării, Marian Preda a răspuns: "De exemplu, în Bucureşti, un bun samaritean ne-a alocat deja o bună parte din casa foarte mare în care locuieşte pentru Mişcarea Populară, considerând că trebuie făcut ceva şi domnia sa aşa trebuie să contribuie. Avem şi alte persoane care au promis sprijin, inclusiv financiar, Mişcării Populare. Aşteptăm cât mai mulţi alături de noi pe măsură ce se vor convinge că măsurile noastre sunt serioase. Aşteptăm si contribuţii mici de la cei mulţi".
Solicitat să precizeze numele "bunului samaritean", ca urmare a ideii de transparenţă a finanţării pe care Mişcarea Populară o promovează, Marian Preda a spus: "Vă promit că atunci când vor intra fonduri în contul nostru o să le facem publice în cel mai scurt timp. Aveţi puţină răbdare. O să invităm la sediul fundaţiei. Pe de altă parte, trebuie să întrebăm dacă nu este un samaritean clasic şi nu doreşte să-i facem public numele, pentru că unii nu doresc acest lucru".
realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O nouă întâlnire în pregătirea extensiei Universității ”Ștefan cel Mare Suceava” la Botoșani!
Joi, 3 iulie 2025, inspectorul școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc, a avut o întâlnire de lucru cu rectorul Universității „Ștefan c...
Foc într-o gospodărie, pompierii au reușit să salveze casa, dar pagubele sunt însemnate! (Foto)
Nenorocirea s-a întâmplat în localitatea Șendriceni. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stinge...
Calendar ortodox, 5 iulie: Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul; Sfântul Cuvios Lampadie
Sfântul Cuvios Atanasie s-a născut pe la anul 930 în Trapezunt, primind la Botez numele de Avramie. Părinţii săi erau de neam bun şi evalvioşi. Rămas orfan de ambii părinţi, a fos...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.88 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici