Băsescu, despre viitoarea REŞEDINŢĂ, după terminarea mandatului: "Cu siguranţă nu o să fiu în stradă"
Stiri Botosani Sunday, 26 October 2014 Actualitate"Cu siguranţă nu o să fiu în stradă", a precizat Traian Băsescu, duminică, după ce a avut o întrevedere cu Elena Udrea, candidatul PMP, la un restaurant din Capitală.
"Dacă mă cazez într-un hotel şi mi s-a întâmplat lucrul ăsta, nu mă simt bine deloc când văd că toţi oamenii care intră în acel hotel sunt legitimaţi, se uită ofiţerii SPP la ei, îi verifică şi aşa mai departe. Sunt nişte lucruri care îţi creează un disconfort. Spre exemplu, dacă m-aş duce în Mihăileanu, acolo dumneavoastră l-aţi prezentat ca pe o vilă, dar acolo e un bloc cu nouă familii care locuiesc. Oamenii ăia ar intra într-un proces de verificare zilnică, când intră, când iese, când le vine un musafir, când le pleacă cineva din casă, ceea ce mi-ar crea şi mie un disconfort pentru ştiu că oamenii aceia ar fi supuşi unui sistem de control care decurge din obligaţiile SPP-ului în protejarea unui demnitar. Asta este singura chestiune", a spus Traian Băsescu, potrivit RTV.NET.
Întrebat ce va face dacă Guvernul nu îi va semna cererea de atribuire a unei reşedinţe, emisă în baza legii privind drepturile foştilor şefi de stat, preşedintele a declarat: "Cu siguranţă nu o să fiu în stradă".
Premierul Victor Ponta a declarat acum o săptămână că preşedintele a trimis o cerere Secretariatului General al Guvernului pentru a-i atribui o locuinţă după ce i se va termina mandatul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO
Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...
Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!
La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...
Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!
Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.08 secunde