Băsescu, către Lukoil: Ia plecați, băieți, dar să nu credeți că plecați cu rafinăria!
Stiri Botosani Thursday, 9 October 2014 ActualitatePRINCIPALELE DECLARAȚII:
"Nu discut abordările dâmbovițene, ci doar amenințarea făcută de un lider al companiei împotriva procurorilor și a României. E inadminisbil. Dacă mâine Lukoil decide să închidă, cer Guvernului să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești!"
"Dacă bazat pe presiune, care îmi pare o abordare de tip putinian, așa ceva face Putin în țară, nu într-o țară a UE, comportamentul nostru trebuie să fie pe înțelesul rușilor!"
"Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piața românească, dacă are o astfel de abordare!"
"Lukoil de cinci ani merge în pierdere, poate la finalul anchetei, cele 230 de milioane să fie așa, doar o deschidere! De unde să-i fi dat Guvernului Ponta cei 700 de milioane? Vă spun eu, i-a dat lui, i-a dat la acciză! Aceeași acciză ar lua-o Guvernul și dacă ar vine mai multă benzină Petromul sau NIS-ul sau cine o mai fi".
"Justiția noastră se află în fața unui șantaj, a unei presiuni și doamne ferește să se cedeze la ea!"
"Nu-i joacă! Guvernul să analizeze cu toată atenția".
"Îndrăzneala celor care au dat mesajul... ia plecați, băieți, dacă nu respectați legile statului! Plecați, dar să nu credeți că plecați cu rafinăria!"
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!
Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...
Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!
Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...
Când nu înțelege lumea ce spui! (Video)
Când nu înțelege lumea ce spui - Bună ziua, aveti ceva contra tusei? - Nu, puteți tuși cât doriți.

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.03 secunde