Băsescu, atac dur la BNR: Să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că BNR trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Naţională de implicare în măsurile privind creşterea accizei la carburant şi "electorata", susţinute de Victor Ponta în negocierile cu FMI.

"Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni cu echipa pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în acest proiect electoral, pentru că este un fals, o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea. Am verificat şi într-adevăr, ideea a venit de la BNR. Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR-ului, explicându-ne cum Banca Naţională, nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase", a comentat Traian Băsescu, marţi seară, la B1 TV.

Băsescu a spus că a verificat când s-a lansat ideea privind "electorata". "S-a lansat după întâlnirea pe care Fondul a avut-o cu mine, luni dimineaţă, la o întâlnire cu Banca Naţională, la care a participat şi ministrul Bugetului, Voinea", a spus şeful statului."

El a adăugat: "Or Mugur Isărescu să spună «A minţit Ponta», dar îi va fi greu să spună, pentru că la el în Banca Naţională s-a discutat cu Fondul, fără ca eu, care trebuie până la urmă să semnez această scrisoare, să dau acest mandate, fără să mă informeze cineva. Nici Fondul nu era informat dumunică", a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu a continuat: "Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun fel de rău Băncii Naţionale, pentru că răul şi-au făcut ei singuri".

Preşedintele a declarat că singurul lucru care s-ar putea să îi apară în scrisoare şi pentru care va refuza să o semneze este această "electorată", despre care a spus că este "atât de imorală încât nici măcar nu va putea fi controlată".

Preşedintele s-a referit şi la modul în care Fondul Monetar Internaţional a acceptat "această soluţie".

"Nu am ezitare să o spun, şi echipa Fondului a greşit acceptând această soluţie. Am văzut-o pe doaman şefa delegaţiei, poate având o experienţă mai mică, fericită că a găsit o soluţie inovativă. Nu, doamna reprezentantă a Fondului, ţi-o spun eu, preşedintele acestei ţări în care vii în misiuni, experienţa îmi spune că este greşit, iar doamna trebuie să aibă experienţă suficientă să conducă delegaţia Fondului în România", a spus preşedintele.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)

astăzi, 19:44

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...

Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)

astăzi, 18:26

În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...

Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională, situația la Botoșani!

astăzi, 17:33

Ministerul Educației a publicat primele rezultate la Evaluarea Națională 2026, mai devreme decât era anunțat. După afișarea notelor, elevii vor avea posibilitatea să își consult...