Basescu a respins, Iohannis a promulgat: Seful Politiei devine secretar de stat si e numit de premier
Stiri Botosani Thursday, 12 March 2015 ActualitatePotrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, presedintele Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al Art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.
Potrivit legii promulgate de seful statului, "Inspectoratul General al Politiei Romane este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, dupa consultarea Corpului National al Politistilor".
De ce a fost legea retrimisa la Parlament
In luna iunie 2014, presedintele de la acea vreme, Traian Basescu, a trimis Parlamentului spre reexaminare, cerand respingerea actului normativ, legea prin care seful Politiei Romane primeste rang de secretar de stat, fiind numit de catre premier.
Seful statului mentiona, in cererea de reexaminare, ca, pentru aceasta lege, Guvernul nu a solicitat Consiliului Suprem de Aparare a Tarii emiterea unui aviz in acest sens.
In plus, Basescu aprecia ca "transformarea functiei de inspector general al Inspectoratului General al Politiei Romane (I.G.P.R.) de la nivelul exclusiv profesional pe care-l stabileste legislatia in domeniu, intr-o functie politica, nu se justifica".
"Acordarea rangului de secretar de stat inspectorului general al I.G.P.R. nu este intemeiata dupa cum rezulta si din explicatiile prezentate de catre initiatori in expunerea de motive a legii. Astfel, se sustine ca initiativa legislativa ar fi justificata, pe de o parte, de faptul ca, in raport cu atributiile ce ii sunt stabilite legal, se impune cooptarea inspectorului general in Colegiul Ministerului pentru a fi implicat in deciziile strategice ale Ministerului, iar, pe de alta parte, pentru a i se acorda un nivel de reprezentare adecvat partenerilor interni si internationali", se mai arata in cererea de reexaminare, conform Ziare.com.
Basescu mai preciza in cerere ca, prin numirea de catre prim-ministru a inspectorului general al I.G.P.R. cu rang de secretar de stat, sunt create si disfunctionalitati de ordin ierarhic ale actului unitar de comanda la nivelul structurilor ce compun ordinea publica.
"Astfel, reglementarea conduce la constatarea ca aceasta componenta a conceptului de ordine publica - Politia Romana - se afla pe un palier superior fata de celelalte structuri, care contribuie in mod egal la mentinerea ordinii publice. Cu titlu de exemplu, mentionam situatia existenta la nivelul Jandarmeriei Romane a carei activitate este reglementata prin Legea nr. 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane si care face parte, potrivit legii, din structura organizatorica a Departamentului de Ordine si Siguranta Publica a Ministerului Afacerilor Interne.
Conform acestei reglementari, inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane este numit in aceasta functie de ministrul Afacerilor Interne. De asemenea, prin OUG nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane, se statueaza ca aceasta structura, ce face parte din Ministerul Afacerilor Interne, este coordonata de catre Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si este condusa de catre un inspector general, numit prin ordin al ministrului Afacerilor Interne", se mai mentiona in cererea de reexaminare.
Retrimisa Parlamentului, legea a fost adoptata de forul legislativ in forma initiala, respingand, astfel, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu.
Astfel, Camera Deputatilor a dat, pe 25 februarie 2015, votul final asupra proiectului de lege, dupa ce Comisia pentru aparare a propus respingerea cererii de reexaminare si adoptarea legii in forma propusa de catre Sena, mai scrie sursa citata.
Votul final a fost de 225 de voturi "pentru", 11 abtineri si 101 voturi "impotriva".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Schimbări în Legea învățământului pentru unii elevi: „Trebuie să fim mai serioși!”
Cu o deosebire: cine nu învață în timpul liceului Matematica intensiv, va da o probă mai simplă, un test scris care să le verifice noțiunile de bază. Profesoara de Matematică De...
PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Fiecare vot contează, dragi botoșăneni!” (Video)
„ Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim , alături de un lider care chiar știe ce înseamnă progresul și care, mai presus de toate, pune cetățeanul pe ...
Tineri din Botoșani, arestați după ce noaptea trecută au lovit grav un bărbat! (foto)
Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024, în timp ce se aflau în scara unui imobil, din municipiul Botoșani, împreună cu victima...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici