Băsescu a anunţat că a graţiat-o pe Jana Tiron. Femeia are 73 de ani şi 15 boli
Stiri Botosani Tuesday, 9 September 2014 ActualitateJana Tiron, femeia graţiată de preşedintele Traian Băsescu, are 15 boli. Trăieşte în comuna Vidra, judeţul Vrancea, are 73 de ani şi, de 17 ani, i-a înduplecat de nenumărate ori pe magistraţi să nu fie încarcerată, deşi e condamnată definitiv la patru ani de detenţie.
Jana Tiron a fost asistentă şefă la secţia de ginecologie a Spitatului comunal din Vidra-Vrancea şi a fost condamnată în 1997 pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pe lângă directorul spitalului de la acea vreme pentru a angaja o nepoată la unitatea spitalicească unde lucra şi ea.
Preţul angajării rudei: o găină şi 1.000 de lei vechi. Nici pasărea, nici banii, nu au ajuns la directorul spitalului, dar femeia a fost condamnată la patru ani de închisoare, decizie definitivă. Jana Tiron nu a executat nicio zi de puşcărie. Ea a mai fost condamnată şi în 1992, tot pentru corupţie. În total, ea a primit 35.000 lei vechi.
"Am hepatită cu virus C, am cancer cu metastază, mi-a fost extirpat sânul, sunt cardiacă, am fost operată de hernie de disc, am fost paralizată 4 ani, iar doi ani nu am mers absolut deloc. De la comisia superioară de expertiză medicală mi s-a spus în 2006 că rămâne hotărârea definitivă să nu fac detenţie. Sper să se rezolve odată, că m-au stresat, m-au terminat. Dacă ajung acolo (n.r. în puşcărie) mă sinucid. Sunt dependentă de morfină, pe care o iau când am dureri mari şi mai fac şi atacuri de panică", a declarat ea, într-un interviu în urmă cu cîţiva ani, scrie romaniatv.net.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde