Bărbatul care a înjunghiat un polițist botoșănean, trimis în judecată pentru "tentativă de omor"!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Constantin Mugurel Gînga  în vârstă de 39 de ani, din  municipiul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Potrivit unui comunicat al procurorilor, s-a reţinut că, în noaptea de 14/15.06.2016, în jurul orelor 24.00, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoşani, în faţa restaurantului La Dolce Vita, inculpatul a lovit persoana vătămată, Dorin Rusz,  cu un cuţit, cauzându-i-se o plagă perforantă pleuropulmonară dreapta (spaţiu IV intercostal drept), pentru vindecarea căreia sunt necesare 30-35 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus în primejdie viaţa.

"​Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în comunicatul procurorilor. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce spune noul ministru despre impozitul pentru balcoanele închise! ”Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit!” / ”Scopul nu este să sancţionăm!”

astăzi, 15:41

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a intervenit, astăzi, într-o problemă care a stârnit uriașe controverse în spațiul public: dublarea impozitului pentru balcoanele î...

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...