Bărbat transferat la un spital din Iași, după ce a fost găsit inconștient pe stradă de jandarmi

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din județul Botoșani, a ajuns la un spital din Iași, după ce a fost găsit inconștient pe trotuar de către doi jandarmi.

În cazul acestui bărbat, un apel rapid la 112 și așezarea bolnavului într-o poziție de siguranță s-au dovedit vitale pentru salvarea vieții sale.

Asta au făcut și cei doi jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi din Dorohoi, Florin și Dumitru, în această dimineață, când l-au observat pe bărbat căzut pe trotuar.

 

O ambulanță a venit în scurt timp și i-a acordat asistența medicală de specialitate, după care l-a transportat la Spitalul municipal Dorohoi pentru investigații suplimentare.

„După câteva ore, jandarmii s-au interesat de starea de sănătate a bărbatului și au aflat că acesta a ajuns în grija medicilor cardiologi din județul Iași, de unde sperăm și îi dorim din suflet să se întoarcă cu bine la familie, în comuna Ibănești”, a declarat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...