Bărbat căutat pentru a fi arestat, depistat de jandarmii botoșăneni!

După verificările efectuate în aplicația e-DAC, care i-au confirmat identitatea, a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității.

În seara zilei de 1 mai, în jurul orei 20.00,  pe timpul executării unei misiuni de ordine publică, jandarmii botoșăneni au depistat un bărbat căutat în vederea executării unei pedepse privative de libertate pentru încălcarea prevederilor legale  privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Bărbatul în vârstă de 33 de ani, pe numele căruia Tribunalul Botoșani a emis cu o zi înainte un mandat de încarcerare, a fost observat de jandarmi la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani și, după verificările efectuate în aplicația e-DAC, care i-au confirmat identitatea, a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității.

“Ulterior, bărbatul a fost condus de jandarmi și polițiști la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat pentru o perioadă de șase luni, conform pedepsei primite pentru faptele de natură penală săvârșite,” au transmis reprezentanții IJJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...