Bani pentru o nouă autostradă în România, care va uni Moldova cu Transilvania!

Pas important spre obținerea finanțării unui proiect de amploare pentru infrastructura rutieră a țării. E nevoie de bani pentru o nouă autostradă în România.

În momentul finalizării, șoferii vor putea să circule pe un drum de mare viteză între Moldova și Transilvania - un traseu de 162 de kilometri.

Joi, 30 ianuarie 2025, reprezentați ai Companiei Naționale de Investiții Rutiere au transmis că a fost elaborată și depusă aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Brașov-Bacău”.

CNIR punctează că obiectivul proiectului este realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov-Bacău, inclusiv activități conexe, precum realizarea auditului de siguranță rutieră.

 

„Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. a elaborat și depus, astăzi, aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Brașov-Bacău”, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 1 - Îmbunătățirea conectivității primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.”

Solicitarea a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Valoarea a fost estimată la 97.082.000,32 lei (inclusiv TVA), „din care contribuția Uniunii Europene din FEDR este de 32.653.387,89 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 64.428.612,43 lei reprezentând contribuția de la Bugetul de Stat al României (compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum și TVA). Contractul de finanțare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru Programul Transport (PT 2021 – 2027)”.

Potrivit CNIR, valoarea contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov-Bacău este de 81 milioane lei și o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităților, septembrie 2024, potrivit Bugetul.ro.

Sectorul Brașov-Bacău (o lungime de 162 km) al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu-Făgăraș-Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei -A 7.

Proiectul face parte din coridorul de conectivitate ”Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021-2030.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ziua Armatei României: Vezi care este programul manifestărilor ce vor avea loc la Botoșani!

astăzi, 12:34

În fiecare an, pe data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Este data la care, în anul 1944, a fost eliberat de sub ocupație orașul Carei, din Nord-Vestul Tra...

Agenții de pază ai unor școli din Botoșani, instruiți de polițiști!

astăzi, 11:41

La data de 22 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune, în scopul verificării respectării normelor rutiere și asigurării unui climat o...

Ca la 19 ani: Tânăr prins conducând fără permis pe o stradă din Botoșani, mai era și beat!

astăzi, 11:20

La data de 22 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din comuna Mihai Emine...