Bani europeni pentru inlaturarea daunelor produse de inundatiile din 2008!
Stiri Botosani Thursday, 12 November 2009 ActualitatePreşedintele Mihai Ţâbuleac a semnat marţi la Bucureşti Acordul de Implementare Subsidiar pentru punerea în aplicare a Deciziei Comisiei Europene din data de 20 iulie 2009, de acordare a unui împrumut nerambursabil din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Fondurile au fost aprobate la nivel naţional în şedinţa de guvern din data de 7 octombrie, Botoşaniul primind 18,7% din suma totală alocată de instituţia europeană, fiind, după Suceava, pe locul doi în ierarhia celor cinci judeţe beneficiare.
Fondurile pot fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor angajate în baza contractelor încheiate înainte de 1 octombrie 2008, pentru înlăturarea daunelor produse de inundaţii.
"Aşa cum se arată în acordul semnat, vor fi decontate numai acele cheltuieli aferente operaţiunilor de urgenţă întreprinse conform destinaţiei Fondului de Solidaritate care au fost efectuate sau angajate începând cu prima zi când inundaţiile au cauzat primele daune, adică 22 iulie, anul trecut", a explicat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.
Deocamdată nu se poate aproxima care va fi suma pe care consiliul o va putea deconta din cei 2,2 milioane de euro, în următoarea perioadă specialiştii urmând să analizeze înscrierea cheltuielilor efectuate imediat după inundaţii în criteriile stabilite de Comisie.
Banii ce vor fi viraţi în conturile CJ vor fi la dispoziţia consiliului, urmând să fie folosiţi la întărirea infrastructurii în alimentare cu apă şi cea rutieră. Perioada în care se vor putea face viramentele din Fondul Solidaritatea este de un an. Bilanţurile făcute de specialişti arată că botoşănenii sunt din ce în ce mai vulnerabili la o varietate de riscuri generate de calamităţi naturale, iar inundaţiile reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri.
Din 2003 şi până în prezent s-au produs inundaţii de mare amploare în fiecare an, fiind afectate în total 192 de localităţi, cele mai grave fenomene fiind înregistrate în 2005, când au fost inundate 72 localităţi, în 2006, când au fost afectate 40 de localităţi, şi în 2008 când au fost acoperite de ape 58 localităţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Doliu în mediul academic: O profesoară din Botoșani a murit! „A fost un om rar, de o noblețe sufletească extraordinară”
Mediul academic este îndoliat. Prof. Univ. dr. Cătălina-Elena Lupușoru, personalitate marcantă a învățământului medical ieșean și a farmacologiei românești, a murit l...
Calendar Ortodox, 29 august 2026: Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Post)
Contemporan cu Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost mergător înaintea Domnului şi cel care i-a pregătit calea. Sfântul Ioan Botezătorul a muri...
Ce imprimantă alegi pentru firmă, în funcție de volum
Prețul unui cartuș inkjet poate părea mic la raft, dar costul real al printării se calculează per pagină, nu per cartuș. Acesta este, probabil, cel mai frecvent calcul greșit pe care îl ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.06 secunde