Băncile toarnă apă pe vâlvătaia conflictelor cu grupurile de clienți
Stiri Botosani Friday, 4 March 2011 ActualitateBăncile încearcă să stingă conflictele cu clienții pe cale amiabilă. "Cu Bancpost suntem în negocieri și se pare că vom ajunge la o soluționare amiabilă", spune Gheoghe Piperea, avocatul care a reușit să strângă cel mai mare număr de clienți nemulțumiți de relația cu banca de la care au luat credit. Potrivit acestuia, grupul de clienți nemulțumiți de Bancpost este format din circa 100 de persoane.
Înțelegerile nu sunt exluse nici în cazul clienților care sunt parte într-un proces colectiv. Potrivit lui Piperea, 18 persoane dintr-un proces colectiv cu BCR au cerut să se retragă. Această banca negociază stingerea proceselor cu grupul de clienți nemulțumiți. Ofertele referitoare la costul creditelor sunt făcute individual pentru fiecare client, însă în absența avocatului. Raiffeisen, instituție de credit care nu are încă niciun proces colectiv deschis, negociază cu clienții stingerea conflictului și acceptă și prezența avocatului la negocieri. Piperea reprezintă și grupul Raiffeisen și cel al RBS, în fiecare dintre acestea fiind circa 100 de clienți.
Câți clienți se judecă cu băncile?
În prezent, băncile au cinci procese colective cu clienți nemulțumiți pe rol, potrivit lui Piperea. "Cu BCR sunt două procese - circa 600 de clienți, iar la Volksbank sunt trei procese - circa 2.400 de persoane", susține Piperea. Informațiile furnizate de cel puțin o bancă îi contrazic însă pe avocat. "Sunt două procese pe rol, la unul sunt 53 de dosare, iar la celălalt, circa 400 de dosare", afirmă reprezentanții Volksbank. Dacă numărul de dosare nu este comparabil cu numărul de persoane reprezentate, cel puțin numărul proceselor deschise ar trebui să fie identic. În același timp, unul dintre clienții din grupul Volksbank, care nu dorește să fie citat, susține că numărul dosarelor din procesele colective se ridică la 1.400.
Avocatul Piperea afirmă că reprezintă clienții BCR în cadrul a două procese colective, cifră confirmată și de oficialii băncii. Numărul de clienți nemulțumiți ai BCR se ridică la circa 600, susține el.
Sursa: capital.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dronă rusească prăbușită în România. Anunțul MApN și imagini de la fața locului - FOTO
Ministerul Apărării anunţă, în această dimineață, că, după o nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina în apropierea graniţei cu România, o dronă a pătruns &icir...
Nordul vorbește la Ipotești: Concurs de public speaking și invitați de onoare! - FOTO
În acest weekend Botoșanii vor găzdui un megaconcurs de public speaking. Peste 100 de iubitori ai exersării emoțiilor, elocvenței și spontaneității se vor delecta cu momentele pregătite...
Incendiile de vegetație fac prăpăd în județ, pompierii au intervenit inclusiv în municipiul Botoșani! - FOTO
În localitatea Bâznoasa, comuna Lunca, flăcările au cuprins vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ un hectar. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.51 secunde