Avocatului Poporului vrea să schimbe examenul pentru obținerea carnetului de şofer. Ce probe noi ar putea apărea!

Avocatului Poporului a emis un raport special în care „vorbeşte" despre importanţa implementării unor noi probe la obținerea carnetului de şofer. Legislația rutieră trebuie modificată pentru a îmbunătăți rapid siguranța în trafic.

Noile propuneri ar urma să facă poarte dintr-un proiect de lege care să completeze Codul Rutier.

Cursuri noi şi la şcoala de şoferi

Avocatul Poporului își doreşte şi ca şcolile de şoferi să-şi actualizeze cursurile pentru cursanţi, cu ar fi:

  1. susținerea cursurilor de legislație rutieră de către specialiști în domeniu împreună cu reprezentanți din cadrul Poliției Române
  2. predarea unor reguli de conducere preventivă

 

„Sunt necesare măsuri ample la care să contribuie atât autoritățile cu atribuții în domeniu, cât și societatea civilă. Lipsa educației rutiere a participanților la trafic (conducătorii de autovehicule și pietoni deopotrivă), starea proastă a drumurilor, semnele de circulație și marcajele rutiere neconforme sau puțin vizibile, absența iluminatului public mai ales în zonele din exteriorul localităților, lipsa sensurilor giratorii care să permită întoarcerea autovehiculelor pe drumurile naționale, precum și inexistența trotuarelor în zonele rurale sunt doar câteva din cauzele care contribuie la producerea incidentelor în trafic”, prevede raportul Avocatului Poporului, potrivit publicației Bugetul.

Modificări la Codul Rutier

Avocatul Poporului şi-ar dori ca românii care doresc obținerea carnetului de şofer să susţină şi un test psihologic extins, da şi o probă de poligon.

Ce urmăreşte testarea psihologică:

  1. identificarea cu o mai mare acuratețe a stării emoționale și mentale
  2. identificarea personalității viitorilor conducător auto

Alte noutăţi recomandate de Avocatului Poporului

Instituția atrage atenția că ar trebui interzisă amenajarea locurilor de parcare pe trotuare, deoarece aceasta pune în pericol siguranța pietonilor.

Avocatului Poporului solicită ca purtarea căștii de protecție să devină obligatorie pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice, ținând cont de creșterea numărului de accidente în care sunt implicați tineri și curieri, mulți dintre care provin din afara Uniunii Europene (UE).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...