Avocatul Poporului le răspunde sindicaliștilor, după sesizările privind „ordonanța trenuleț”!

Avocatul Poporului a răspuns, conform unui comunicat al Cartel Alfa, la sesizările privind ordonanța austerității, aşa-numita „ordonanţă trenuleţ”.

Renate Weber susține că modificările aduse prin acest act normativ, dar și modul în care au fost făcute, sunt în regulă din punct de vedere juridic. Informaţia a fost făcută publică de Cartel Alfa, printr-un comunicat de presă.

Potrivit confederației sindicale, „soluţia rămâne la nivelul Parlamentului de a anula sau modifica Ordonanţa de Urgenţă, lucru puţin probabil”, transmite News.ro, potrivit G4Media.

 

La începutul anului, Cartel Alfa a sesizat Avocatul Poporului referitor la OUG 156/2024 (trenuleţ) prin care anumite drepturi (pensie, salarii, negocieri colective) erau fie îngheţate sau modificate substanţial. Ulterior, mai multe organizaţii au sesizat Avocatul Poporului referitor la aceeaşi problemă (…) Un număr semnificativ de petiţionari şi-a exprimat nemulţumirea faţă de prevederile din ordonanţă care suspendă indexarea pensiilor în anul 2025, menţinând valoarea punctului de referinţă la 81 lei şi amânând aplicarea prevederilor privind creşterea anuală până în 2026. Această măsură este considerată de mulţi neconstituţională, deoarece afectează drepturile pensionarilor şi introduce incertitudine legislativă”, afirmă Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Petiţionarii au invocat mai multe probleme în cazul Ordonanţei Trenuleţ, printre care: neindexarea pensiilor cu rata inflaţiei, contrar principiilor de protecţie socială şi Legii 360/2023, modificarea unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă, ceea ce „ridică probleme de legalitate şi de separare a puterilor în stat”.

Problema modificării este foarte îngrijorătoare deoarece reproduce situaţia Legii 153/2017 privind salarizarea în sistemul bugetar care a fost alterată de diversele ordonanţe de urgenţă ce-au îngheţat cuantumul sporurilor la anul anterior. Astăzi, sporurile în sistemul bugetar se raportează la 2018, în ciuda unor creşteri salariale substanţiale în decursul ultimilor ani. Salariul de bază în plată poate să fie şi de 2 ori mai mare, însă cuantumul sporurilor rămâne neschimbat. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la indemnizaţia de hrană care ar trebui să fie egală cu nivelul a două salarii minime pe ţară (anual), dar a rămas blocată la 2019. Aceste schimbări tot prin OUG au fost modificate, iar de fiecare date s-a invocat caracterul excepţional al situaţiei economice pentru a justifica schimbările”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, petiţionarii mai reclamă lipsa predictibilităţii şi stabilităţii legislaţiei fiscale, care „afectează încrederea cetăţenilor în stat”.

Totodată, sindicaliştii reclamă caracterul insuficient justificat al „situaţiei extraordinare”, care ar fi necesară pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

România se află într-o procedură de deficit încă din 2020, care a fost amânată din cauza pandemiei, iar ulterior reluată. În 2018, anul în care OUG 114/2018 îngheţa nivelul sporurilor, aceeaşi „situaţie extraordinară” era invocată pentru a justifica schimbările. Prognozele cu privire la deficitul României nu sunt aspecte noi pe care guvernul le-a luat la cunoştinţă într-un timp scurt anterior OUG trenuleţ. Situaţia deficitului excesiv există dinaintea pandemiei, în acest caz excepţionalitatea faptului neputând fii invocată. În fapt, situaţia excepţională arată ca regulă în România”, menţionează Cartel Alfa.

Sursa citată menţionează că Avocatul Poporului a trimis un răspuns la sesizarea Cartel Alfa, afirmând că modificările aduse prin OUG, dar şi modul în care au fost făcute, sunt în regulă din punct de vedere juridic.

Soluţia rămâne la nivelul Parlamentului de-a anula sau modifica ordonanţa de urgenţă, lucru puţin probabil”, se precizează în comunicatul citat.

În prezent, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 156/2024 (L8/2025) este în dezbatere la Senat. Parlamentul are competenţa de a respinge sau modifica ordonanţele de urgenţă, având un rol esenţial în corectarea eventualelor abuzuri legislative.

„Pe această cale s-ar putea corecta un posibil exces de zel al guvernului, doar că partidele care-i susţin pe cei de la guvernare sunt aceleaşi de la senat. O anulare a ordonanţei trenuleţ la Parlamentului este mult prea puţin probabilă, având în vedere că în trecut acesta lucru nu s-a întâmplat vreodată”, mai arată Cartel Alfa.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului

astăzi, 20:16

Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...

S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!

astăzi, 19:45

Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...

Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!

astăzi, 19:00

În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...