Avocata Paula Iacob, alias "Gabriela", colaborator al Securităţii - decizie definitivă
Stiri Botosani Wednesday, 13 June 2012 ActualitateConsiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constatat, în mai 2009, că Paula Iacob, fost avocat al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică. Constatarea a fost urmarea verificărilor făcute în 2009 în contextul candidaturii Paulei Iacob pentru Parlament, scrie gandul.info.
Colegiul CNSAS a sesizat instanţa CAB în 11 iulie 2009. În 15 martie 2011, CAB a admis acţiunea CNSAS, constatând că Paula Iacob a colaborat cu fosta Securitate.
Decizia a fost contestată de Paula Iacob la instanţa supremă, dosarul fiind înregistrat în 24 august 2011.
Avocatul Paula Iacob declara că a fost urmărită sistematic de organele fostei securităţi şi că ea nu a colaborat niciodată cu acestea într-un mod onest şi sincer, cu atât mai mult nu a furnizat date despre familie sau prieteni.
Iacob preciza că nu pune preţ pe o decizie care nu este definitivă în acest caz, precizând că a atacat soluţia Curţii de Apel cu recurs la instanţa supremă.
Avocatul mai spunea că această decizie nu este nici prima nici ultima greşeală a unei instanţe, arătând că în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti nu i-a fost încuviinţată o probă semnificativă, respectiv aceea cu martori. Avocatul spunea că ar fi dorit ca instanţa să-i audieze pe cei despre care se spune că ar fi oferit informaţii fostei Securităţi.
Totodată, Paula Iacob preciza că toate cunoştinţele ei ar fi ştiut despre aşa-zisa ei colaborare cu Securitatea, despre care arăta că nu a fost niciodată una "onestă şi sinceră". Iacob mai spunea că, la rândul lor, ofiţerii Securităţii încercau să o conducă pe piste eronate.
Ea mai arăta că în permanenţă casa, corespondenţa şi cunoştinţele i-au fost urmărite şi că, în final, a fost scoasă din circuitul colaboratorilor, tocmai din motivul lipsei de sinceritate al informărilor, conchide gandul.info.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un șofer din Botoșani a adormit la volan și s-a răsturnat în afara carosabilului într-o localitate din Suceava!
Un accident rutier a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 02:19, pe DN 18, în comuna Ciocănești. Potrivit primelor cercetări, un bărbat din comuna Durnești, județul Bo...
AUR pentru echipajele 8+1 feminin și masculin la Campionatul European din Italia!
AUR pentru Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) la Campionatele Europene...
Perseide 2026. Ploaia de meteori va putea fi urmărită în aceste zile pe cerul liber!
Perseidele 2026, cel mai spectaculos fenomen astronomic al verii, vor atinge punctul maxim de activitate în nopțile de 12 spre 13 august. Potrivit Click.ro, ploaia de meteori a început de...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde