Avertismentul transmis de Ministrul Educaţiei elevilor şi părinţilor, înaintea examenelor

Elevii nu vor avea voie să strângă bani de protocol la examenele din această vară, inspectorii şcolari, directorii şi părinţii fiind avertizaţi de ministrul Educaţiei să respecte legalitatea examenelor din această vară.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, după o întâlnire avută cu senatorii PSD, că a avut în această dimineaţă o videoconferinţă cu inspectorii generali şi liderii de sindicat în care le-a cerut acestora să interzică orice colectare de bani pentru protocol, indiferent de motiv. Ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că nivelul subiectelor va fi "mediu plus", subliniind că în alţi ani subiectele au fost concepute de parcă "erau olimpiade naţionale".

"Nu există subiectul protocol, nu există niciun alt subiect, organizarea acestor examene se poate face din fondurile alocate de la bugetul statului", a spus la Parlament Ministrul Educaţiei, conform gandul.info.

El a adăugat că i-a rugat pe directorii şcolilor, pe inspectorii generali şi pe reprezentanta asociaţiei de părinţi să le transmită un mesaj foarte clar părinţilor pentru ca aceştia să aibă grijă cu ce bani trimit la şcoală copiii.

"Repet, nu au voie să aloce bani sau să strângă  bani pentru niciun fel de activitate asociată examenelor. Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie. Şi anul trecut am transmis mesaje în acest sens. Aş vrea să-i rog pe cei care vor să se joace cu legea să vadă cazurile identificate şi ce s-a întâmplat cu oamenii respectivi care au fost daţi afară din sistem, nu mai sunt cadre didactice, sunt oameni care au dosare penale, sunt oameni care au fost condamnaţi definitiv şi irevocabil pentru elemente de corupţie şi fraudă la examene", a precizat ministrul Pricopie.

El a adăugat că mesajul ministerului este unul foarte simplu: "Nu ne jucăm".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...