Avertismentul lui Mircea Geoană: „Nici Siria sau Ucraina nu au avut o migrație mai mare decât România în ultimii 20 de ani!“

Mircea Geoană, secretar general-adjunct al NATO, a vorbit despre diaspora românească și despre ceea ce consideră el că este marele pericol al României, în anii următori.

Avertismentul lui Mircea Geoană: „Nici Siria sau Ucraina nu au avut o migrație mai mare decât România în ultimii 20 de ani!“

 Mircea Geană  

Mircea Geoană a subliniat că unul din doi tineri români ia în considerare plecarea din țară pentru a-și construi viitorul, semn că România nu reușește să ofere condiții suficiente pentru retenția acestora.

Declarația a fost făcută în podcastul „Fain & Simplu“, moderat de Mihai Morar la Timișoara, Mircea Geoană atrăgând atenția asupra unor aspecte critice care pun în pericol viitorul țării.

„România nu este capabilă să-i țină pe români acasă“

 

„Eu călătoresc foarte mult în toată lumea și mă întâlnesc cu comunitățile românești. În clipa în care unul din 2 tineri în țara noastră decide, din motive absolut obiective și personale, să plece din țară, să-și facă viața, destinul, familia și copiii în altă parte, avem o problemă existențială. Înseamnă că țara respectivă nu este capabilă să-i țină“, spune Mircea Geoană.

Fenomenul este accentuat de faptul că, chiar și în ciuda creșterii economice, tinerii români aleg să plece în străinătate, căutându-și șansele de viitor în alte țări europene. Această migrație, în unele privințe, depășește proporțional fenomene similare din țări aflate în conflicte, cum ar fi Siria sau Ucraina.

„Nici Siria sau Ucraina, unde e război, nu au avut o migrație mai mare decât plecarea românilor de acasă în, ultimii 20 de ani“

„Când ai un declin demografic atât de agresiv, combinat cu exodul tinerilor, când riști să fii, până în 2040-2050, doar 14 milioane din cei 22 câți eram în urmă cu câțiva ani, când văd sistemul de educație - care efectiv omoară cu zile națiunea noastră -, în timp, nu în 2 ani, nu în 7 ani, ci în 50, 100 de ani, cred cu tărie că, dacă nu inversăm aceste tendințe și nu facem din țara asta - și har domnului că este o țară mare și poate să ofere condiții - asta se va întâmpla. Nici războiul din Siria sau Ucraina nu au avut, proporțional cu populația, o migrație mai mare decât plecarea românilor de acasă în ultimii 20 de ani. Îngrijorător este că din România se pleacă chiar dacă nu mai este o țară cu standarde de viață scăzute“, a spus Mircea Geoană.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A intrat în Arestul Poliției pentru că a furat din casa unui bătrân din Botoșani!

astăzi, 15:44

La data de 28 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Frumușica,...

Șoferiță prinsă la volanul unei mașinii cu numere false!

astăzi, 14:15

La data de 28 august 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Vorona, un autoturism condus de către o tânără, de 24 de ani, din ac...

Simona Radiș și Adriana Adam, AUR mondial la Amsterdam! (Foto)

astăzi, 13:38

Prima zi a finalelor de la Mondialele de Canotaj a adus și prima medalie pentru România. Și este de AUR! Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale în proba de dublu rame ...