Avertisment lansat fermierilor în privinţa pestei porcine africane! Epidemie la 2 kilometri de judeţ
BOTOSANI

Pesta porcină africană nu e o glumă! Este avertismentul autorităţilor judeţene, după ce la doi kilometri de graniţa ţării noastre cu Ucraina, în localitatea Noua Suliţa, a fost depistat un focar de pestă porcină africană într-o fermă cu 700 de porcine. 55 de animale au fost ucise de boala care nu are tratament!

Acesta a şi fost motivul pentru care miercuri seară a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Combaterea Bolilor, ce include reprezentanţii Instituţiei Prefectului, a Direcţiei de Sănătate Publică şi a Direcţiei Sanitar- Veterinară precum şi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate cu rol de prevenire şi control.

"Se va pune accent pe controalele în trafic, pentru a împiedica transportul porcinelor şi reducerea totală a comercializării porcinelor şi a cărnii de porc în această perioadă. Concret, dacă îi întâlnim pe drum îi întoarcem acasă. În cazul în care pesta porcină va intra în România, există un pericol iminent de infrigement, cu consecinţe destul de dezastruoase pentru economia românească, cu posibilitatea interdicţiei pe exportul de carne de porc în toată comunitatea europeană şi posibil şi în alte ţări, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Teodor Harabagiu, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, spune că având în vedere focarul din Ucraina, zona noastră devine zonă de supraveghere.

"Medicii veterinari, primarii, comitetele locale de combatere a bolilor sunt în acţiune la ora aceasta. S-a luat legătura cu toţi medicii pentru a face inspecţii în exploataţiile de porcine, inclusiv în gospodăriile populaţiei, pentru a vedea dacă sunt cazuri de pestă porcină africană. Toate măsurile ce se iau vor fi comunicate, vom avea o comunicare continuă cu medicii veterinari şi cu instituţiile abilitate de la nivelul judeţului, în vederea opririi circulaţiei porcinelor din oboare şi târguri. În această perioadă, îi sfătuim pe fermieri să rămână cu porcii acasă, să anunţe medicii veterinari de orice suspiciune de boală, să crotalieze porcii pentru a şti tot timpul efectivul de porci din fiecare localitate şi din fiecare gospodărie", declară Teodor Harabagiu.

Potrivit specialistului, boala nu se transmite la om, însă pierderea este de natură economică, în condiţiile în care după îmbolnăvire animalele mor. La asta se adaugă însă şi restricţiile de comercializare şi transport a porcinelor, inclusiv către alte state.

În judeţul Botoşani, ultimele cazuri de pestă porcină clasică au fost depistate în urmă cu mai bine de zece ani, tot atunci având loc şi ultima campanie de vaccinare împotriva acestei boli.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după Botoșani - Sepsi 5-0: ”E bătaie de joc”

Saturday, 5 September 2026

Sebastian Mailat (minutele 9 - penalty - și 10), Andrei Dumiter (minutul 24), Zoran Mitrov (minutul 36) și Jovan Markovic (minutul 77 - penalty) au adus victoria moldovenilor. În plus, Dumiter...

De ziua lui, Casian a fost în ”misiune” alături de polițiști! - FOTO

Saturday, 5 September 2026

Pentru Casian, sărbătoritul de astăzi, întâlnirea cu polițiștii a însemnat mai mult decât o simplă surpriză de ziua lui. La doar 3 ani, a avut ocazie de a se apropia, pe...

Noul număr al revistei de cultură ”Hyperion”. Gellu Dorian: ”Parazitismul literar”

Saturday, 5 September 2026

Ediția de toamnă a Revistei de cultură ”Hyperion” – numărul 7-8-9 din 2026 (387-388-389) vine în fața cititorului cu formatul obișnuit și cu varii materiale semnate de a...