Avertisment de la preşedintele CJ pentru şefii de la Nova Apaserv!
Stiri Botosani Thursday, 16 January 2014 ActualitateŢurcanu le-a transmis acestora că prioritatea lor o reprezintă consumatorii şi implementarea proiectelor.
“Le cer să respecte consumatorul, să se poarte cuviincios cu el, să îşi facă treaba cu mare responsabilitate. Am avut o şedinţă cu ei şi au nişte chetstiuni foarte clare. Să implementeze proiectele, dacă nu, nu voi face niciun rabat de la respectarea legii şi respectarea consumatorului. Nu îşi fac treaba, demit conducera şi pun pe altul să facă treabă. Nu am nici cea mai mică intenţie de a proteja pe nimeni pentru a merge mai departe. Îi cer public directorului economic Corneliu Mihai să se gândească că are familie, a muncit o viaţă să respecte legislaţia să nu se trezească că va plăti în solidar cu Gabi Cârlan, cu Gheorghincă, Petruşcă, cu toţi cei de acolo", a spus Florin Ţurcanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!
Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...
Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!
Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...
Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)
Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.81 secunde