Avalanşă de reclamaţii depuse de botoşăneni la adresa E.ON!
Stiri Botosani Thursday, 26 September 2013 ActualitateNumai într-o singură săptămână au fost despuse cinci astfel de sesizări, probleme fiind semnalate în mai multe zone din judeţ.
“Sunt foarte multe reclamaţii din mediul rural şi dacă ar fi fost într-o singură zonă am fi zis că a fost din cauza vremii şi s-a întâmplat ceva, dar reclamaţiile sunt din diferite zone ale judeţului. Cei de la E.ON au termen de remediere de 24 de ore în caz că vremea este favorbailă şi de 72 de ore în caz de vreme nefavorabilă. Consumatorul sună şi noi verificăm dacă este înregistrat apelul şi dacă E.ON-ul are la cunoştinţă de întreruperea respectivă", a declarat Mirel Rogalschi, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani.
O parte dintre botoşănenii care depus sesizări la CJPC, reclamă şi faptul că din cauza întreruperilor de energie electrică li s-a defectat şi aparatura electrocasnică.
Şeful CJPC Botoşani spune că până acum nu a fost aplicată nicio sancţiune furnizorului de energie electrică, angajaţii companiei intervenind la remedierea avariilor în termenele prevăzute în contract, iar dacă au fost cazuri de defectare a aparaturii, oamenii au fost despăgubiţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...
Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO
Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...
E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.60 secunde